În perioada 15 ianuarie – 04 februarie, 2023, un număr de 14 elevi ai Liceului Tehnologic ,,Ion Barbu,, din municipiul Giurgiu își desfășoară stagiul de practică în Lisabona, Portugalia.
Acesta este al doilea flux de mobilitate al proiectului Erasmus+ Nr. 2022-1-RO01-KA121-VET-000056801- ne spunea directoarea Liceului, profesor Mihaela Cîrjaliu.
Întrebată ce înseamnă Erasmus, directorul și totodată coordonator ul acestui proiect ne-a spus: Ce înseamnă ”Erasmus”? Erasmus înseamnă fiecare activitate din care un copil poate avea un beneficiu. Erasmus înseamnă să pleci cu copii timorați, introvertiți și, să te întorci cu aceiași copii, doar că, ce să vezi? La întoarcere ei sunt mai încrezători, mai îndrăzneți, sunt mai curajoși și cu siguranță mai bine pregătiți! Într-un cuvânt acești copii sunt MINUNAȚI! O să mă întrebați: Merită efortul? Da, cu siguranță! – ne preciza prof. Mihaela Cîrjaliu.
Deși puțini înțeleg că Erasmus înseamnă mai mult pasiune și dedicare decât câștig, atunci când tragi linie, zâmbetele copiilor, experiențele lor minunate, cântăresc considerabil mai mult decât orice altceva! Erasmus schimbă vieți și deschide minți! Iată de ce îi încurajez pe toți colegii mei să aplice acest program… Odată Erasmus, întotdeauna Erasmus! – ne mai spunea profesoara Mihaela Cîrjaliu.
Și după cum am constatat personal, copiii liceului ”Barbu” chiar deprind o serie de abilități profesionale în cadrul acestui proiect de educație, pe lângă faptul că au șansa de se plimba în lume, de a vedea lucruri pe care unii dintre ei n-ar fi avut posibilitatea niciodată să le vadă.
Este o oportunitate care pe mulți îi va ajuta să își găsească rapid un loc de muncă după terminarea liceului, atât în țară cât și în străinătate, asigurându-le o sursă de existență sustenabilă, constantă și sigură.
(Jurnal)