AcasăActualitateImagini şocante surprinse într-o sală de clasă. Un elev este bătut de...

Imagini şocante surprinse într-o sală de clasă. Un elev este bătut de un jandarm sub ochii colegilor

Un elev a fost bătut în clasă de un jandarm. Agresiunea s-a petrecut în liceul tehnologic din orașul giurgiuvean Mihăilești și a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Cazul este acum cercetat de Parchetul Militar.

https://www.youtube.com/watch?v=UvyiRZ4KR2o

Jandarmul făcea parte din echipajul detașat la liceul din Mihăilești pentru a asigura desfășurarea în liniște a examenului de bacalaureat. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede clar cum bărbatul intră în sala de clasă și-l lovește de mai multe ori pe unul dintre elevi. Directoarea adjunctă a liceului povestește șocată incidentul.

Am cercetat, am deschis camerele de luat vederi, am văzut ce s-a-ntâmplat: un jandarm a lovit un elev! Nu mi se pare normal! Indiferent de greșeala făcută de elev, acesta n-avea dreptul să lovească elevul! Elevul avea părinți, este minor și trebuia să știm noi! Se vede clar pe camerele de luat vederi: îi aplică doi pumni, îi aplică și două palme după ceafă…„, a declarat Dorina Bulai, pentru România TV.

Reprezentanții Jandarmerierei Giurgiu condamnă gestul colegului lor.

Am văzut imaginile care surprind evenimentul, cu siguranță acestea vor fi puse la dispoziția procurorului militar desemnat să cerceteze cazul. Vă pot asigura că un asemenea comportament nu este tolerat la nivelul Jandarmeriei și ne delimităm cu tărie de acțiunea acestuia. Vom sprijini organele de anchetă cu tot ceea ce ni se va solicita și pentru comportamentul său va suporta consecințele. Noi regretăm acest eveniment și vom lua măsuri ca asemenea lucruri să nu se repete„, a declarat pentru România TV Nicoleta Beianu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Giurgiu.

Agresiunea de la liceul din Mihăilești este cercetată de procurorii de la Parchetul Militar.

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
7.8 ° C
7.8 °
7.8 °
88 %
5.1kmh
100 %
joi
15 °
vin
16 °
sâm
16 °
Dum
16 °
lun
17 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!