Cheltuielile cu alocaţia de hrană şi cu indemnizaţia de cazare a personalului aflat în izolare preventivă la locul de muncă în centrele sociale rezidenţiale publice şi private vor fi decontate de Guvern, suma alocată în acest sens fiind de peste 15,6 milioane de lei, a anunţat, vineri, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

„Guvernul a alocat suma de 15.638.000 lei pentru plata cheltuielilor cu alocaţia de hrană (10.065.000 lei) şi cu indemnizaţia de cazare (5.573.000 lei) pentru personalul aflat în izolare preventivă la locul de muncă în serviciile sociale rezidenţiale publice şi private. Sumele sunt destinate angajaţilor din centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, din cele pentru copii şi adulţi, cu sau fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile aflate în izolare preventivă la locul de muncă”, se arată într-un comunicat al MMPS, transmis AGERPRES.

Valoarea indemnizaţiei de cazare este de maximum 90 lei de persoană, iar cea a alocaţiei de hrană este de 16,6 lei/persoană, la acelaşi nivel cu alocaţia de hrană care se acordă beneficiarilor din centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu sau fără dizabilităţi, ori pentru persoane vârstnice.

Potrivit sursei citate, alocaţia de hrană se acordă tuturor furnizorilor de servicii sociale care aplică măsura de izolare preventivă la locul de muncă, inclusiv celor organizaţi la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor.

Decontarea cheltuielilor se face în baza solicitării furnizorului public sau privat de servicii sociale sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale care a asigurat hrana personalului izolat preventiv şi a listelor nominale cu persoanele aflate în izolare preventivă, stabilite prin decizia conducătorului furnizorului de servicii sociale.

Şi în cazul cheltuielilor cu indemnizaţia de cazare este necesar ca unităţile administrativ-teritoriale care au pus la dispoziţia furnizorului public sau privat de servicii sociale spaţii de cazare în proximitatea acestuia, pe raza localităţii în care îşi desfăşoară activitatea serviciul social sau în localităţile limitrofe, să trimită o solicitare pentru decontare, precum şi lista nominală a persoanelor care au beneficiat de cazare, subliniază Ministerul Muncii.

Termenul prevăzut pentru decontarea cheltuielilor este de maximum 10 zile lucrătoare.

Banii provin din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020.