După ce în luna aprilie a acestui an călcau pentru prima dată pragul unor case de tip familial din Giurgiu, reprezentanţii Grupului Români cu suflet în UK au revenit în oraşul Giurgiu pentru a le aduce din nou bucurii copiilor aflaţi în plasament în aceste case.
Sâmbătă, 3 septembrie 2016, copiii aflaţi în plasament la patru case de tip familial – Soarele, Daniela, Casa Mea şi Casa Verde, structuri rezidenţiale din cadrul Direcţiei Ge-nerale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, au fost bucuroşi de oaspeţi. Darurile venite din partea Grupului care acum poartă denumirea Români cu suflet în UK şi Europa au constat în jucării, dulciuri, fructe şi băuturi răcoritoare, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Ceea ce i-a bucurat cel mai mult pe copii au fost cele două televizoare pe care le-a primit fiecare casă, perdelele cu personaje îndrăgite dar şi paturile speciale pentru copii, pe care le-au primit copiii de la Casa Soarele, precum şi copiii de la Casa Daniela.
Stelian Daniel Iordache, reprezentant al grupului Români cu suflet în UK şi Europa , împreună cu câţiva membri ai grupului şi familiile lor, au fost prezenţi în mijlocul copiilor pentru a le împărtăşi bucuria.
„Grupul nostru, iniţiat de mine şi Adrian Cristian Coman, se numeşte acum Români cu suflet în UK şi Europa. Deşi trăim departe de ţară, dorim să ne implicăm în sprijinirea acestor copii; ne bucurăm că grupului nostru de români care muncesc în UK i s-au alăturat şi alţi români din Grecia, Spania, Italia şi România; în total, grupul nostru are acum aproximativ 2300 de persoane. La sfârşitul lunii aprilie, atunci când i-am cuno-scut pe copii, le-am promis că îi vom vizita din nou iar astăzi am revenit pentru a le aduce daruri care să le facă viaţa mai frumoasă. Am fost încântaţi cu toţii de bucuria lor şi abia aştept să le transmit impresiile noastre, a celor care am fost prezenţi astăzi în mijlocul copiilor din aceste case, tuturor celor care au contribuit la aceste donaţii”, a declarat Stelian Daniel Iordache, reprezentant al grupului Români cu suflet în UK şi Europa.
Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu adresează mulţumiri tuturor românilor care au făcut posibilă organizarea acestei acţiuni în sprijinul copiilor beneficiari de măsură de protecţie specială.
Jurnal