AcasăActualitateGiurgiuvenii care găzduiesc refugiați ucraineini pot deconta cheltuielile cu hrana

Giurgiuvenii care găzduiesc refugiați ucraineini pot deconta cheltuielile cu hrana

Printr-o Ordonanţă de Urgenţă, Guvernul a stabilit că „persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana în valoare de 20 de lei/zi/persoana găzduită”.

Persoanele fizice care găzduiesc refugiaţi trebuie să depună la primărie, în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni, o cerere în care precizează numărul persoanelor găzduite, numele și prenumele acestora, localitățile din care aceștia declară că provin și intervalul de timp din luna anterioară pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana.

Cererea va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere, de o copie a actului de identitate al celui care solicită decontul, dar și de documente care atestă dreptul acestuia de folosință asupra locuinței în care găzduieşte refugiaţii din Ucraina”, comunică Primăria municipiului Giurgiu.

De asemenea, pentru a descărca tipizatele, puteți accesa link-ul de mai jos:

Tipizatele pot fi ridicate și de la sediul Primăriei, intrarea din șoseaua București (Cununii), în intervalul orar 08:00-16:30

Cererile astfel depuse sunt centralizate şi trimise, în termen de 3 zile lucrătoare, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență care virează banii în conturile primăriilor.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
34.7 ° C
34.7 °
34.7 °
31 %
2.8kmh
3 %
mie
35 °
joi
38 °
vin
33 °
sâm
35 °
Dum
36 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!