Într-un recent dialog purtat cu Bogdan Bratu, director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, acesta ne preciza că, în intervalul 1 – 5 iunie, şoseaua TRANSALPINA va fi redeschisă circulaţiei. Până atunci, se lucrează intens la înlăturarea stratului consistent de zăpadă care acoperă carosabilul, la acest moment.

Totodată, Bogdan Bratu a ţinut să transmită un mesaj pe care, de altfel, l-a postat, cu o zi în urmă, şi pe contul său personal de Facebook, mesaj care vine ca urmare a demiterii sale de la conducerea DRDP Craiova:

„Consiliul de administrație al CNAIR a decis, aseară, revocarea mea din funcția de director general regional al DRDP Craiova și detașarea pe o altă funcție.
Încă din prima zi în fruntea DRDP Craiova am știut că va veni ziua când trebuie să vă mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată, să va mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat în demararea proiectelor, proiecte ce azi sunt finalizate sau în curs de finalizare.
Am știut că va veni ziua în care trebuie să le mulțumesc angajaților de la districte, șefilor de districte, sefilor de secții, colegilor din regională pentru zilele și nopțile petrecute împreună.
Am știut că va veni ziua în care trebuie să mulțumesc pentru colaborare autorităților locale sau centrale din regiunea Oltenia pentru sprijinul necondiționat acordat.
Am stiut ca va veni ziua în care trebuie să-i urez succes noului director al DRDP Craiova, succes Alin Golumbeanu.
În această ultimă postare vreau, totodată, să-mi cer scuze dacă am deranjat sau am supărat pe cineva.
Vă mulțumesc,
Bogdan Bratu”