
Banca Naţională a inclus pentru prima dată în studiul său asupra investiţiilor străine datele defalcate pe judeţe în ceea ce priveşte soldul de investiţii directe, constatând că discrepanţele între orașe sunt uriaşe.
Judeţul Timiş este pe primul loc între judeţele României la atragerea de investitori străini în afară de judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti. Zona Bucureşti-Ilfov (Bucureşti plus judeţul Ilfov) avea un stoc al investiţiilor străine atrase de aproape 40 de miliarde de euro, raportat evident la 2016/2017 adică 60% din cele 66 de miliarde de euro investiţii străine directe înregistrate la acea dată.
În judeţele slabe din punct de vedere economic, cu afaceri anuale de 5-6 miliarde de lei, precum Teleorman, Vaslui, Vrancea, Giurgiu, Covasna, Caraş-Severin sau Botoşani, capitalul privat românesc domină pentru că firmele străine nu au luat încă în considerare aceste judeţe propice pentru investiţii. Acest aspect il putem constata ușor și noi locuitorii din acest județ, care remarcăm cu tristețe lipsa investitorilor străini.
Cauzele sunt multiple …Furnizorul de soluţii de faţadă şi sisteme Alukönigstahl România, subsidiara locală a companiei austriece cu acelaşi nume, spune că se confruntă cu probleme în găsirea de personal pe piaţa locală, pe posturile de manipulanţi de marfă. Aceste dificultăţi accentuează criza de personal pe care companiile din domeniul construcţiilor o invocă în ultimii ani.
„Am căutat manipulanţi pentru marfa pe care o avem în depozitul din sudul Bucureştiului, spre Giurgiu, însă ne-a fost foarte greu…- ne spunea administratorul unei societăți. Nu este singurul investitor care se confruntă cu această problemă și anume identificarea de forță de muncă. Pare un paradox, ca un oraș în care mulți destui cetățeni trăiesc din ajutor social, să constați că nu există forță de muncă.
Cel puțin la nivelul orașului Giurgiu, sistemul bugetar rămâne prioritar atunci când se alege un loc de muncă, privatul nu este o soluție, iar persoane calificate găsești cu greu întrucăt cei calificați și performanți pleacă spre orașele ofertante. Pe lăngă mobilitatea de personal să nu uităm că Giurgiu sunt primii la analfabetism și chiar și atunci când vorbim despre statistica notelor la bacalaureat , Municipiul cât și județul se situează cu succes tot pe ultimele locuri.
(Jurnal)