Ieri, 14 iulie 2021, la cabinetul europarlamentarului PNL, Dan MOTREANU, a avut loc o întâlnire între acesta, deputatul PNL, Gabriela Horga, Alina Meclea, Monica Coadă (două profesoare care s-au oferit să-i ajute pe absolvenții de liceu să treacă mai ușor peste examene, oferindu-le meditații gratuite) și, bineînțeles, absolvenții de liceu care au participat la sesiunile de pregătire pentru bacalaureant. 

„Ieri am avut o după amiază plăcută și m-am întâlnit cu o parte a celor 63 absolvenți de liceu, care au participat la sesiunile de pregătire organizate în #Giurgiu la cabinetul europarlamentarului Dan Motreanu. După emoțiile examenelor, au urmat înscrierile la facultate și ne-au povestit ce planuri de viitor au de acum încolo, unde s-au înscris și ce așteptări au.

Toți au luat examenul de bacalaureat. Toți au avut parte de un sprijin concret prin implicarea profesoarelor, Alina Meclea și Coada Monica.

Colega noastră Alina a organizat efectiv, cu sprijinul nostru, aceste sesiuni de recapitulare a materiei și de explicații suplimentare, la limba română și matematică.

De asemenea, vreau să le mulțumesc primarilor și profesorilor care au depus eforturi și au organizat pregătirea suplimentară a absolvenților de liceu.

Nu ne oprim aici și ne propunem ca, anul viitor, proiectul demarat la inițiativa lui Dan Motreanu să se concretizeze în tot județul #Giurgiu, pe toată durata anului școlar.

Suntem datori să îi ajutăm pe elevii din Giurgiu. Fiecare dintre noi suntem datori să ne implicăm și să avem acțiuni concrete. Schimbăm lucrurile în bine, după ani de zile în care oficialii PSD care conduceau județul acceptau ca pe o axiomă faptul că Giurgiu are una dintre cele mai scăzute rate de promovabilitate din țară.

Succes și urmează o vacanța frumoasă și fără griji pentru voi, dragii noștri absolvenți!” comunică deputatul PNL de Giurgiu – Gabriela Horga.

(Gabriela Horga –  Deputat PNL de Giurgiu)

#PNLGiurgiu #implicare #EducațiaPePrimulLoc

#FapteNuVorbe