Comentând ceea ce s-a întâmplat miercuri, 17 februarie în Plenul Parlamentului, Gabriela Horga, Deputat de  Giurgiu, declara:

Partidul Naţional Liberal a depus un proiect de lege de eliminare a pensiilor parlamentarilor. Proiectul PNL a fost blocat de liderii PSD. Pensiile parlamentarilor au fost introduse de PSD în 2015, iar PNL a fost singurul partid care a votat împotrivă. Au profitat de majoritatea din acel moment, pentru a nu introduce, la vot, acest proiect de lege.

Social-democraţii au fost forțaţi să recunoască miercuri, 17 februarie 2021, în Plenul Parlamentului că au greșit în 2015, prin introducerea pensiilor care nu au la bază principiul contributivității. Astfel că, 300 de parlamentari au votat pentru eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților.

Totodată, Ministerul Muncii a anunțat că specialiștii instituției caută o soluție pentru a aplica principiul contributivității la calcularea tuturor pensiilor.

În scurta sa expunere, Parlamentarul liberal, Gabriela Horga, a mai precizat:

Anul trecut, Curtea Constituțională a respins două proiecte votate de Parlament privind eliminarea sau impozitarea pensiilor speciale. Acum se vor căuta soluții pentru a modifica, separat, fiecare lege care permite acordarea de pensii speciale.

(Jurnal)