Gabriel Pană, primarul comunei Frătești, dă o veste mult așteptată locuitorilor satului Remuș

0
934
Gabriel Marian Pană, vorbind despre primul an al mandatului de primar
Gabriel Marian Pană, vorbind despre primul an al mandatului de primar

Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” reprezintă pentru foarte multe județe din țară un real sprijin financiar, un fel de colac de salvare, primăriile făcând tot posibilul să depună proiecte cât mai multe și diversificate.

Astfel, în județul Giurgiu, Ministerul Dezvoltării va finanța 92 de obiective de investiții, două din acestea urmând a se derula în comuna Frătești, mai exact în satul Remuș. Vestea a fost primită cu multă bucurie de echipa Primăriei comunei Frătești.

Primarul comunei, Gabriel Pană, spunea că este o veste mare pe care o aștepta un sat întreg: „Suntem poate sigura comună din județ care nu a avut un metru de asfalt pe ulițe, căci străzi nu le putem spune. Această veste ne bucură pe toți. Suntem în plin proces de pregătire a documentației pentru a merge la minister și a semna contractele de finanțare”.

Primarul speră ca până la finele acestui an o mare parte dintre străzile satului Remuș să beneficieze de asfalt, urmând ca de la anul să treacă la asfaltarea străzilor din Frătești, fie prin accesarea unor noi programe de finanțare, fie din bugetul local.

Cele două proiecte care au primit finanțare prin PNRR, Anghel Saligny sunt:

  • modernizare drum de interes local în satul Remuș, comuna Frătești care a primit o finanțare integrală de 16 milioane de lei și

  • asfaltare și construire de rigole pluviale în satul Remuș, comuna Frătești pentru care s-a primit o finanțare de 2 milioane de lei, urmând ca Primăria să suplimenteze acești bani.

Un alt proiect ce va începe în maximul 2-3 săptămâni de zile, derulat prin fonduri europene de această dată, este asfaltarea drumului de legătură între comuna Frătești și DN5B spre Ghimpați, aproape de groapa de gunoi. Acest proiect este „ca și realizat”, așa cum declara Gabriel Pană.

Vă vom ține la curent cu stadiul de începere a lucrărilor de modernizare și asfaltare a acestor străzi, dar și cu alte proiecte pe care Primăria comunei le are în plan spre materializare.

(Ana Magheru)