AcasăActualitateFumător înrăit, un bulgar a găsit un loc inedit de a (își)...

Fumător înrăit, un bulgar a găsit un loc inedit de a (își) ascunde țigările

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, ascunse în interiorul unui microbuz, printre bagaje, peste 1.700 pachete cu țigări, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară.

La sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse accizabile. Astfel, a fost selectat pentru control un microbuz condus de cetățeanul bulgar K.M., în vârstă de 24 de ani.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în interiorul microbuzului, disimulate printre bagaje, dar şi în portbagaj, cantitatea totală de 1.705 pachete cu țigări.

La cercetări, persoana în cauză a declarat că a cumpărat țigările din Bulgaria și intenționa să le transporte în Belgia, pentru a le comercializa.

Țigările, în valoare de 34.080 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000  țigări, faptă prevăzută de Legea 227/2015.

 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
27.4 ° C
27.4 °
27.4 °
35%
1.3m/s
3%
J
27 °
vin
29 °
S
29 °
D
29 °
lun
29 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!