În cursul dimineții, pompierii giurgiuveni au fost anunțați de producerea unui incendiu la o casă situată în localitatea Cartojani. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta în interiorul unui dormitor, cele două persoane care se aflau în casă reușind să iasă în timp util.
În urma incendiului au ars dormitorul, pe o suprafață de aproximativ 16 mp, mobilier, materiale textile și un televizor.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost focul deschis în spații închise.