În perioada premergătoare alegerilor locale din 2016, publicația noastră scria despre averea și opulența afișate de către primarul orașului Mihăilești, candidat, la acea vreme, pentru aceeași funcție. Mai mult, s-a scris chiar și despre faptul că fiul acestuia ar fi avut unele preocupări nu tocmai ortodoxe.
Iată că, la mai bine de trei ani de la acel moment, faptul că, la data de 17.07.2019, DNA l-a trimis în judecată la Tribunalul Giurgiu, pe DOBRE IONUȚ, (polițist la IPJ Giurgiu, detașat la Ministerul Transporturilor), confirmă că, la vremea aceea, am avut dreptate.
Pe surse, se pare că Dobre Ionuț ar fi chiar fiul primarului orașului Mihăilești, Mihai Dobre.
Odată cu Dobre Ionuț, în judecată a fost acționată și firma lor de pază, SC GUARANTEED GUARD SECURITY SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-evaziune fiscală, în formă agravată (prejudiciu peste 100.000 €, închisoare 7-12 ani) și
-efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția (închisoare 1-5 ani).
Conform normelor interne, polițistul, fiind trimis în instanță, trebuia pus la dispoziție, fapt pe care inspectorul șef al IPJ Giurgiu, Cătălin Georgescu nu l-ar fi făcut…
Cert este că pe portalul Tribunalului Giurgiu se află un proces penal în care învinuiți sunt Dobre Ionuț și firma Guaranteed Guard Security SRL.