Firma fostului rege al asfaltului, Nelu IORDACHE, este urmărită de un adevărat BLESTEM!?

0
282

neluOdată cu arestarea preventivă a omului de afaceri Nelu Iordache pentru deturnare de fonduri, firma Romstrade, care ajunsese la un moment dat cea mai mai mare firmă românească de construcţii de drumuri din România, a început să piardă contract după contract. Mai întâi, cel cu autostrada în care au fost descoperite fraudele, apoi cele privind reabilitarea unor sectoare din DN5 şi DN6 şi construcţia centurii Caracal şi a Pasajului Mihai Bravu din Capitală. A venit în scurt timp intrarea în insolvență a firmei de construcții, care ajunsese în 2009 , cel mai mare asfaltator din Romania .

Contractul pentru reabilitarea DN6 Alexandria – Craiova, lot 2: km 132+435 – km 185+230 abia a fost relicitat pe 26 aprilie 2017. Termenul limită de depunere a ofertelor este 28 iunie, contractul fiind estimat la 267 milioane de lei.

Şi pentru modernizarea DN5, Bucureşti – Adunaţii Copăceni, Compania de Drumuri a selectat un nou constructor în noiembrie 2014, respectiv pe Eurocogen Aninoasa. Lucrările bat însă pasul pe loc, conform informațiilor actualizate pe luna mai de pe site-ul Companiei de Drumuri, unde sunt menţionate probleme cu exproprieri suplimentare, dar şi la podul peste Argeş. Tot pe site-ul CNAIR se estimează că lucrările vor fi gata în septembrie 2017, după ce termenul contractual iniţial, aprilie 2016, a fost depăşit. Valoarea contractului este de 76 milioane de lei, fără TVA.

La această dată nici varianta de Ocolire Caracal nu este încă recepţionată, deşi Compania de Drumuri a selectat un nou constructor încă din august 2014, respectiv pe italienii de la firma ”Secol”. Conform contractului, Centura Caracal trebuia construită până în luna mai 2016, dar termenul a fost prelungit până în luna mai 2017. Şi asta pentru că mai erau necesare lucrări la sens giratoriu care să racordeze centura la DN6, conform explicaţiilor de pe site-ul CNAIR. Valoarea acestui contract este de 41,7 milioane de lei, fără TVA.

Un alt proiect la care lucra firma Romstrade, a lui Nelu Iordache,  înainte de a intra în insolvenţă era:  „Consolidare şi protecţie versanţi DN 7 A, km 63+200 – km 86+601″. În momentul rezilierii, în data de  21 decembrie 2012, procentul de execuţie al lucrărilor pe drumul spre Voineasa era de 71%. Într-un răspuns trimis unui membru al forumului de infrastructură Pe Unde Merg,ro,  reprezentanţii CNAIR admit însă că anul acesta nu sunt bani alocaţi acestui proiect.

Omul de afaceri Nelu Iordache a fost reţinut în decembrie 2012, fiind acuzat de deturnarea de fonduri europene în cazul construirii lotului 1 al autostrăzii Nădlac – Arad. După un an şi cinci luni de detenţie, Curtea de Apel Bucureşti a decis în luna mai 2014 judecarea sa în stare de arest la domiciliu. În prezent, acesta este cercetat în mai multe dosare.

(Jurnal)