De mai bine de o lună, grecii se confruntă cu incendii de vegetație de coșmar. Copleșiți de mărimea și puterea focului, pompierii greci au cerut ajutor altor țări…  În grupul celor care au răspuns solicitării, sunt și pompieri români (peste 100), iar printre aceștia  s-au aflat și doi giurgiuveni: plutonier adjutant Mirel Spînu și plutonier major Remus Florescu, ambii din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu.

Proaspăt întorși din misiunea grea (poate una dintre cele mai grele de până acum), cei doi au acceptat să răspundă câtorva întrebări, adresate de publicația noastră.

Rep: – În câteva cuvinte, cum au arătat incendiile pe care ați fost nevoiți să le stingeți, alături de colegii români și greci, în ultimele zile?

Mirel Spînu: – Am participat la foarte multe misiuni și am văzut incendii devastatoare, însă niciodată de amploarea celor din Grecia. În momentul în care am ajuns în zonele afectate de incendii, nu îmi venea să cred cât de afectate sunt. Cât vedeai cu ochii erau câmpuri sau păduri arse, totul era negru în depărtare.

Remus Florescu: – Să stingi un incendiu în astfel de locuri, pe drumuri pietruite, în munți este foarte greu și solicitant, în aceeași timp. Era foarte cald, iar din cauza flăcărilor temperatura resimțită era mult mai mare, dar ne-am descurcat pentru că am avut dotarea necesară pentru astfel de intervenții.

Rep: – Ce este caracteristic la misiunile la care ați participat până acum, și cum decurgea o zi de muncă?

Mirel Spînu: – În general, incendiile de pădure și vegetație se extind foarte ușor. Lemnul este un material combustibil, iar în acele condiții meteo, pe caniculă era aproape imposibil să nu se propage rapid. Aceasta era particularitatea principală.

Remus Florescu: – Ziua de muncă începea în zonele indicate de colegii eleni, fie că existau focare ce trebuiau stinse, fie că erau zone ce trebuiau protejate și supravegheate, astfel încât flăcările să nu ajungă la ele. Am avut o astfel de misiune la o mănăstire foarte frumoasă, care era înconjurată de focare. Este vorba despre mânăstirea Profitis Ilias din zona Vilia.

Rep: – Care au fost zonele acoperite de dvs. și cum caracterizați colaborarea cu pompierii greci?

Mirel Spînu: – Misiunile noastre s-au desfășurat în zonele Villia, Kriftes și Megara. In drumul spre aceste locuri, eram salutați de localnici sau chiar de români care se aflau în concediu. Toți ne mulțumeau pentru ajutorul pe care îl acordăm și am simțit ca suntem apreciați și respectați.

Remus Florescu: – Am colaborat foarte bine cu pompierii eleni. Sunt profesioniști și pentru noi a reprezentat și un schimb de experiență. Nu sunt diferite modurile de intervenție și pot spune că am făcut o echipă bună si am legat prietenii în zilele cât am fost acolo.

Rep: – Ce v-a impresionat cel mai mult? Este vreo imagine ce v-a marcat în mod deosebit?

Răspunsul la această întrebare l-au dat ambii pompieri, aproape simultan:

„Cel mai mult ne-a impresionat suferința oamenilor din acele zone și amploarea acestor incendii. Mulți dintre ei au fost nevoiți sa plece din calea flăcărilor, lăsând în urmă muncă de o viață.”

Rep: – V-a fost, vreo secundă, teamă?

Mirel Spînu: – Nu ne-a fost frică pentru că ne am bazat mereu unul pe celălalt. Ca și acasă, de altfel. Deviza noastră este: plecăm toți, ne întoarcem toți. Dacă nu am avea curaj, nu am putea fi pompieri. Cei de acasă însă, cu siguranță și-au făcut griji pentru noi. Avem familii, copii mici…

Rep: – Ați repeta această experiență?

Remus Florescu: – Deși a fost foarte greu, am repeta această experiență, cu siguranță!

Așa cum am aflat, cei doi pompieri giurgiuveni, prezenți în Grecia, au destui ani de experiență în cadrul ISU Giurgiu.

Plutonierul adjutant Mirel Spînu este conducător de autospeciale și își desfășoară activitatea în cadrul ISU Giurgiu din anul 2006. Are 36 de ani, este căsătorit și  tată a 2 copii.

Plutonierul major Remus are 27 de ani, este comandant de echipaj și conducător de autospeciale, fiind absolvent al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu”, promoția 2016.

(Jurnal)