Am trecut zilele trecute prin fața magazinului de jucării recent deschis la parterul Complexului Ancora și mi-a atras atenția multitudinea jucăriilor confecționate din materiale de calitate, multifuncționale, atractive și la prețuri cât se poate de accesibile.

Am vorbit cu Alin Vandor, administratorul magazinului și iată ce am aflat de la acesta:

 „Cunoscând nevoia copiilor de a experimenta prin joc, de a se distra, de a cunoaște și învață lucruri noi, am decis să aducem un aer proaspăt în zona magazinelor destinate copiilor, astfel luând naștere „Jucării de poveste”.

Am dorit să venim în sprijinul părinților, ajutându-i să le ofere copiilor jucării confecționate din materiale de calitate, multifuncționale, atractive, la prețuri cât se poate de accesibile. Am încercat să menținem un raport optim calitate/preț, astfel încât toți părinții să își poată permite să cumpere o jucărie de calitate pentru copilul lor.

Având în vedere tendința copiilor de a petrece cât mai mult timp în compania tabletelor sau a telefoanelor mobile, ne dorim să îndreptăm atenția părinților către jocuri și jucării educativ-distractive care să capteze rapid atenția și să le mențină interesul de a se juca pentru un timp îndelungat.

O mare parte din jucăriile noastre sunt confecționate din lemn foarte bine finisat și vopsit cu lacuri ecologice. Jucăriile confecționate din plastic sau silicon respectă normele în vigoare, astfel încât copilul le poate folosi în deplină siguranță.

Am încercat să acoperim o gama largă, începând de la jucării destinate bebelușilor, jocuri și jucării educative (matematice, de dezvoltare a memoriei, dezvoltare a vorbirii, îndemânare, gândire, comunicare, abilități motorii fine ale mâinii), jocuri de rol care sunt foarte îndrăgite de către copii, jocuri de construcții și creație, diverse puzzle-uri, jocuri lego și jucării distractive. Produsele noastre sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 3 luni și 10 ani.

Dorim să cunoaștem nevoile și cerințele părinților din Giurgiu și, împreună, să contribuim la dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri. Va rugăm să ne trimiteți sugestiile dumneavoastră pe pagină noastră de facebook: Eleven Toys – Jucarii de Poveste.

De asemenea, vom organiza o tombolă cu premii atractive pentru vizitatorii noștri care vor completa formularul de participare, până la data de 10 august.

În funcție de cerințele dumneavoastră și noutățile inovatoare în domeniul jucăriilor, vom împrospăta gama de produse, în permanență.

Vă așteptăm, cu drag, la parterul Complexului Ancora!”

Programul de lucru al magazinului de unde puteți cumpăra „jucării de poveste” şi participa la tombola organizată de aceștia este:

Luni-Vineri: 10.00 – 18.00  cu pauză de masă între 13.00 – 14.00

Sâmbătă: 10.00 – 15.00

Duminică: Închis

Telefon: 0745.658.759

(Jurnal)