Se înăspresc condițiile de a deveni profesor și a primi sporuri salariale. Astfel, sporul salarial pentru cadrele didactice din învățământul general va fi acordat în baza rezultatelor evaluării performanțelor profesionale, care se va efectua în fiecare semestru.
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat o nouă metodologie de evaluare a performanțelor individuale ale personalului didactic din instituțiile de învățământ primar și secundar, care conține noi reguli de evaluare a performanțelor profesionale.
Metodologia conține prevederi care permit autoevaluarea personalului didactic, în baza unor indicatori de performanță, care indică și măsoară gradul de implicare în diverse activități didactice suplimentare. Totodată, aceasta descrie condițiile de acordare diferențiată pentru fiecare angajat/ angajată a sporului de performanță din valoarea totală alocată pentru calcularea mijloacelor financiare aferente sporului de performanță.
Pentru plata sporurilor salariale instituțiile vor acorda în total 10% din suma anuală a salariilor de bază. Documentul prevede că sporul de performanță se va calcula inclusiv pentru membrii echipei manageriale cu funcții didactice precum și pentru personalul didactic care activează prin cumul intern și extern.
De asemenea, conform noii metodologii, evaluarea se va realiza semestrial, ci nu trimestrial, cum era până acum.
Documentul vizează toate cadrele didactice, psihologii școlari, psihopedagogii, directorii de școli primare, gimnazii și licee și are drept scop asigurarea transparenței și corectitudinii procesului de evaluare a performanțelor profesionale.
Noua Metodologie urmează a fi pusă în aplicare începând cu noul an școlar, mai bine zis de la 1 septembrie 2023.
(Jurnal)