joi, aprilie 24, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Europarlamentarul, Dan MOTREANU, urează mult succes studenților care încep un nou an universitar!

Europarlamentarul, Dan MOTREANU, urează mult succes studenților care încep un nou an universitar!

0
Europarlamentarul, Dan MOTREANU, urează mult succes studenților care încep un nou an universitar!

Europarlamentarul liberal, Dan Motreanu adresează un mesaj tuturor studenților, la deschiderea noului an universitar: „Într-o lume aflată în permanentă schimbare, rolul profesorilor devine și mai important. Ei sunt cei care trebuie să îi ajute pe studenți să își dezvolte competențele necesare pentru cerințele de pe piața muncii.

Este foarte important ca studenții să beneficieze de un cadru care să le permită dezvoltarea și o pregătire de calitate.

Creșterea calității învățământului universitar este una dintre preocupările instituțiilor europene. Comisia Europeană a lansat, anul acesta, noua Strategie Europeană pentru Universități.

Dimensiunea europeană a învățământului superior și a cercetării va fi consolidată prin patru inițiative:

– creșterea numărului universităților europene la 60, cu peste 500 de instituții de învățământ superior până la jumătatea anului 2024, cu un buget indicativ Erasmus + în valoare totală de 1,1 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027;

– depunerea de eforturi în vederea elaborării unui statut juridic pentru alianțele instituțiilor de învățământ superior, care să le permită acestora să își pună în comun resursele, capacitățile și punctele forte;

– depunerea de eforturi în vederea unei diplome europene comune pentru a recunoaște valoarea experiențelor transnaționale în ceea ce privește calificările obținute de studenți în învățământul superior;

– extinderea inițiativei privind legitimația europeană de student prin lansarea a unui identificator european unic al studenților”.

(Dan Motreanu- europarlamentar și vicepreședinte PNL)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
13.4 ° C
13.4 °
13.4 °
69 %
2.1kmh
8 %
J
23 °
vin
25 °
S
24 °
D
14 °
lun
10 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com