Dovedindu-și încă o dată corectitudinea politică, respectul față de principiile liberale, Europarlamentarul Dan Motreanu, Președintele PNL Giurgiu, a avut luni, 22 noiembrie, o declarație salutată de mulți dintre cei  mai titrați jurnaliști din România.
Votul cerut astăzi de Florin Cîțu în Biroul Politic Național pentru un guvern în alianță cu PSD este total nereprezentativ, în special din perspectiva eticii politice, dacă se mai ține cont de asta în România – a precizat Europarlamentarul Dan Motreanu.
Niciunde în lumea aceasta NU îți poti încălca atât de repede și într-un mod atât de profund tot ceea ce ai susținut și promis pentru a te alege președinte de partid. Nu este permis! Nu poti castiga Congresul cu un program și un mesaj puternic împotriva PSD, nu îți poți construi cariera politică doar pe acest discurs, expus într-un mod aproape „isteric” în timpul Congresului și apoi, după nici două luni de zile, să propui tot TU să se facă Guvern cu PSD și să duci negocieri nu doar pentru guvern de criză cu măsuri imediate, de criză, ci să ai negocieri pe teme care ne despart ideologic precum fiscalitatea, justiția sau viziuni constituționale.
Este absolut imoral și neprincipial, și chiar dacă pentru moment pare singura soluție pentru un Guvern stabil, ca “lider” politic al PNL nu mai ai nicio autoritate morală, niciun ascendent asupra liberalilor care au votat la Congres, pentru că probabil mulți te-au votat chiar pentru că te-ai prezentat anti-PSD în fața lor, și, din acest motiv, se impune un gest de onoare! – a mai menționat, în scris, Europarlamentarul Dan Motreanu.
(Jurnal)