Arta de a trăi teatrul atât din postura de actor, cât şi ca spectator, a fost şi va rămâne, fără îndoială, desăvârşirea fiinţei prin creaţie – spunea cineva. Actorul giurgiuvean Şerban Chiţu a avut de curând amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări ale căror răspunsuri ne vor lămuri probabil despre cum vede un actor teatrul cu ochii unui spectator, dar şi despre trăirile acestuia pe scândură înainte, în timpul şi după terminarea unui spectacol…
Reporter: Pentru început, am dori sa ne spuneţi câteva date despre dumneavoastră, astfel încât giurgiuvenii să vă cunoască mai bine.
Şerban Chiţu: Hellooo! Mă numesc Şerban Chiţu, am 23 de ani, sunt din Giurgiu, actor al Teatrului ”Tudor Vianu”. Născut în acest oraş, evident că am găsit de cuviinţă să urmez şcoala şi liceul aici, respectiv Şcoala Generală nr.8 şi Colegiul Naţional ”Ion Maiorescu”. Am terminat facultatea UNATC Bucureşti, secţia actorie, în anul 2015, iar în prezent sunt student în anul doi de master-actorie la Universitatea de Litere şi Arte din Sibiu.
Rep: V-am remarcat în unele piese de teatru în care aţi jucat şi ne-am întrebat încă de atunci ce anume v-a determinat să alegeţi această profesie care nu este nici bine remunerată şi care cere foarte multă muncă, mult sa-crificiu personal…?
Ş.C: Am ales această profesie pentru că este o profesie minunată, din care am ce învăţa, o profesie care mă ajută să mă descopăr, o profesie care mă ţine tot timpul în priză, care mă face să vreau mai mult. Este o profesie plină de lucruri frumoase, de experienţe plăcute şi, bineînţeles, de amintiri de neuitat.
Rep: A existat vreun film sau vreun actor care v-a plăcut în mod deosebit, pe care aţi dorit să-l aveţi ca exemplu, înainte de a vă decide a urma profesia asta de actor?
Ş.C: Bineînţeles că au existat şi există în continuare actori şi filme care mă fac să îmi doresc şi mai mult să aprofundez această profesie. În anul 2013, în timpul facultăţii, am reuşit să văd o reprezentaţie plină de măiestrie a domnului Marian Râlea în spectacolul „Îngropaţi-mă pe după plintă”, în care juca un copil de 10 ani. De asemenea, maestrul Horaţiu Mălăele este unul din actorii mei preferaţi şi mă bucur foarte mult că am reuşit să îl văd de nenumărate ori pe scena Teatrului Naţional, făcând roluri de excepţie.
Rep: Când aţi jucat în prima piesă şi care a fost aceasta?
Ş.C: După ce au luat sfârşit cursurile şcolii de actorie, am reuşit să păşesc pentru prima oară în faţa publicului, în sala mare a Teatrului din Giurgiu, în spectacolul ”Bunica se mărită”, în regia domnului Mircea Creţu. Aplauzele de la finalul primei reprezentaţii au avut un impact atât de mare asupra mea, încât din acel moment am ştiut că trebuie să urmez această profesie . Este o bucurie şi o onoare extraordinară să poţi intra pe scenă, să creezi şi să transmiţi energie, să ajungi în sufletele spectatorilor şi, la final, să fii răsplătit cu aplauze.
Rep: Pe parcursul formării dvs. ca actor, ce profesori v-au îndrumat în viitoarea carieră?
Ş.C: Am reuşit să descopăr gustul acestei profesii atunci când m-am înscris la şcoala de teatru, organizată de domnul Cosmin Creţu în anul 2011. Deci pot spune că înainte de facultate, primul meu profesor a fost chiar directorul de astăzi al teatrului în care lucrez, Cosmin Creţu. Profesorii mei din facultate au fost: Şerban Puiu, Ştefan Velniciuc şi Doru Ana. Iată că am ocazia acum să le mulţumesc tuturor pentru că m-au învăţat tainele actoriei şi au reuşit să mă facă să iubesc această profesie.
Rep: Există o sintagmă: ”Asta-i viaţa de artist, ziua vesel, seara trist…” Cum e de fapt viaţa de actor înainte de a intra în scenă? Cum arată ea, să zicem, înainte cu câteva minute?
Ş.C: Bineînţeles că fiecare spectacol are personajele lui. Fiecare personaj are costumul şi recuzita lui. Toate aceste lucruri şi le însuşeşte un actor, în cabină sau în culisă, înainte de fiecare spectacol. Fiecare actor are un ritual de pregătire. Eu unul, înainte să înceapă un spectacol, mă aşez pe un scaun şi îmi acord câteva clipe de linişte, pentru a scăpa de toate gândurile parazite şi pentru a mă concentra şi a intra în mentalul personajului.
Rep: S-a întâmplat să aveţi emoţii în timpul desfăşurării spectacolului sau emoţiile se menţin de la început şi până la finalul spectacolului?
Ş.C: Cred că emoţiile sunt benefice pentru orice artist. Eu am emoţii înainte de fiecare spectacol. Dar odată intrat în scenă, se disipă uşor, uşor…
Rep: Vi s-a părut vreo piesă greu de jucat?
Ş.C.: În actorie se spune că fiecare reprezentaţie trebuie tratată ca şi cum ar fi prima reprezentaţie. Nu cred că există greu sau uşor. Pentru mine, fiecare spectacol înseamnă la fel de mult. Implicarea funcţionează la capa-cităţi maxime, fie că se joacă o comedie, fie că se joacă o dramă.
Rep: Care este rolul pe care îl îndrăgiţi cel mai mult din tot ce aţi jucat până acum?
Ş.C: Toate câte au fost, sunt rolurile mele preferate. De la cel de Arlechino din spectacolul ”3 fraţi gemeni veneţieni”, care este un personaj plin de energie, foarte viclean şi agil la minte, la Vitea din ”Şantaj”, un adolescent cu probleme, urmând personajele din spectacolul de teatru-dans, foarte pasionale, chiar şi clovnul plin de candoare din spectacolul pentru copii. Fiecare personaj îşi are locul lui în sufletul meu şi fiecare ştie să iasă la iveală atunci când trebuie să urce pe scenă.
Rep: În ce piese v-aţi dori să jucaţi pe viitor?
Ş.C: Sincer, ca orice actor care se respectă mi-ar plăcea să încerc, de ce nu, personajele lui Shakespeare sau chiar cele ale domnului Iancu Caragiale.
Rep: Ce ar putea actorii sau regizorii să ”livreze” în materie de teatru tinerilor de astăzi?
Ş.C: Un spectacol plin de energie, un spectacol ”performance” cu un subiect contemporan foarte bun, un spectacol care să îi facă pe tineri să rămână ”înşurubaţi” în scaune şi să fie părtaşi de la început şi până la finalul poveştii, celor ce se întâmplă pe scenă.
Rep: Ce înseamnă să fii actor la Giurgiu?
Ş.C: Pentru mine înseamnă foarte mult. Este o provocare foarte grea , căci joc acasă şi asta mă obligă… Am ocazia să încânt publicul giurgiuvean aproape seară de seară. Mă bucur enorm de mult că fac parte din această echipă şi le mulţumesc colegilor mei pentru că, împreună, reuşim să dăm viaţă unor poveşti frumoase.
Rep: Sunt receptivi giurgiuvenii la spectacolul de teatru? Ar trebui schimbat ceva pentru a atrage mai multă lume?
Ş.C: Eu cred că da, sunt extrem de receptivi. Lucrul acesta ni-l dovedeşte publicul minunat pe care îl avem la fiecare spectacol. De când s-a redeschis acest teatru, publicul a crescut ca număr şi în ceea ce priveşte calitatea lui. Nu ştiu dacă trebuie neapărat schimbat ceva. Singurul lucru pe care pot să îl spun acum este să ne acordaţi în continuare o şansă şi să veniţi la teatru. Sunt singur că nu o să fiţi dezamăgiţi.
Rep: În încheiere, am dori să transmiteţi un mesaj publicului giurgiuvean, dar şi cetăţenilor care, din păcate, nu prea sunt interesaţi de viaţa culturală.
Ş.C: Veniţi la teatru! Teatrul nu este un lucru plictisitor, aşa cum credeam şi eu în perioada liceului. Veţi fi plăcut surprinşi şi o să descoperiţi aici o mulţime de lucruri frumoase. Haideţi să fim împreună martori la poveştile pe care ni le scriu atâţia autori, de pretutindeni. Vă mulţumesc pentru efortul d-stră încă de pe acum şi abia aştept să vă văd în sală, în număr cât mai mare, la următoarele spectacole.
(Jurnal)