Ultimele zile ale acestui început de toamnă au adus cu ele un val de frig care a creat un pic de panică în rândul cetățenilor Municipiului. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că Uzina Termoelectrică Giurgiu a anunțat că sistemul de încălzire centralizat va  începe să funcționeze abia la începutul lunii noiembrie, iar până atunci mai sunt, de la acest moment, încă aproape 3 săptămâni.

Pe de altă parte pe giurgiuveni, ca de altfel pe majoritatea cetățenilor din țară, îi îngrijorează majorarea prețului la gaze și la electricitate, două surse de încălzire la care apelau  în zilele răcoroase.

Așa cum precizam anterior, pe fondul zilelor reci din ultima perioadă, părinții elevilor se plâng de faptul că în clasele de curs ale școlilor este tot mai frig și că pericolul de a se îmbolnăvi este cu atât mai mare pentru copii, cât timp Coronavirusul pândește tot timpul pe cei cu probleme de sănătate, vulnerabili la a contacta virusul.

Dar nu numai școlile au probleme în această perioadă, ci și o serie de unități economice precum spitalele sau casele instituționalizate din Municipiu. Așa cum vă precizam anterior, conducerea Uzinei Termoelectrica Giurgiu, prin ing. Sorin Cepraga, în toată această perioadă, a căutat și caută în continuare  soluții. Altfel spus, conducerea Uzinei  speră să găsească un furnizor de gaz care să nu ceară bani în avans și care să  solicite un preț de cost cât mai redus.

Însă, așa cum declară analiștii economici, instabilitatea politică de la acest moment, întârzierea nejustificată a plafonării prețurilor la energie, așa cum s-a întâmplat în alte state europene, face ca  situația să fie neclară în continuare mai ales  pentru administrațiile locale, respectiv pentru Primăria Giurgiu, instituție care va trebui să intervină cu o subvenție de căldură, pentru această iarnă, venins astfel măcar  în sprijinul familiilor  defavorizate, pentru ca valoarea facturilor să poată fi suportată.

În același context, într-o discuție avută cu managerul Spitalului județean de Urgență Giurgiu, Dragoș CHIVU, acesta ne spunea :

Este o adevărată nebunie, mai ales în secția de Infecțioase unde totul este ocupat până la refuz. De aceea am mai făcut, după cum știți, încă o secție Covid. Pentru  a-i putea încălzi pe bolnavi, am luat niște calorifere electrice de la Primăria Băneasa…S-a oferit Primarul comunei să ne pună la dispoziție 20 de astfel de calorifere cu termostat. Pentru că, sincer , nu ne așteptam la un val atât de mare de pacienți. Mai completăm cu aparate de aer condiționat ce funcționează pe cald….Ne chinuim să le asigurăm bolnavilor un minim de confort, pentru a putea trece mai ușor peste situația în care sunt – a mai menționat directorul Spitalului de Urgență, Giurgiu, Dragoș Chivu.

În consecință, situația în municipiu privind asigurarea căldurii este extrem de gravă, elevii fiind, așa cum am constatat , se pare, cei  cei mai afectați. O parte dintre  părinți  ne spuneau că de frica răcelilor ce ar putea fi contactate de copii și a incertitudinii pe care acestea le-ar putea crea pe fondul infecțiilor cu Coronavirus, vor refuza să își mai trimită copiii la școală, până la momentul când Termoelectrica va furniza căldură.

(Florian Tincu)