
Ministerul Sănătății a publicat lista incidenței cazurilor de COVID-19 pentru fiecare localitate din România. Pe baza hărții se stabilește după care din cele 3 scenarii vor funcționa școlile.
Scenariul 2, sau scenariul galben, prevede participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, pe de o parte, și revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
În scenariul 3, sau scenariul roșu, toți elevii vor face cursuri online.
Conform hărții publicate, în municipiul Giurgiu, unde rata de incidență la mia de locuitori este de 1,61, s-ar putea începe cursurile după scenariul galben, același lucru întâmplându-se și în comunele Daia, Gostinu, Stoenești și Herăști (1,21, 1,71, 1,07 respectiv 2,89, rata de incidență).
O singură localitate din Giurgiu, comuna Oinacu, cu rata de incidență 5,70, va începe, cel mai probabil, cursurile urmând scenariul roșu, cu ore desfășurate online.
(Jurnal)