Am aflat întâmplător despre activitatea organizată de Ministerul Educației și Cercetării și UNICEF, activitate dedicată informării corecte a elevilor în privința vaccinării și a măsurilor de siguranță sanitară în școală și care urma să se desfășoare la Colegiul Național „Ion Maiorescu” în perioada 20 septembrie- 10 octombrie 2021.

Am vorbit pe această temă cu directoarea adjunctă a prestigiosului colegiu giurgiuvean, Claudia Bădărău, care ne-a spus mai multe despre această activitate: „În perioada 20 septembrie – 10 octombrie 2021, la Colegiul Național „Ion Maiorescu” se derulează activitatea organizată de Ministerul Educației și Cercetării și UNICEF dedicată informării corecte a elevilor în privința vaccinării și a măsurilor de siguranță sanitară în școală. Peste două sute de elevi au aflat deja cum pot preveni infectarea cu virusul sindromului respirator acut sever SARS-COV-2, au pus întrebări și au primit explicații la majoritatea neclarităților pe care le au oamenii despre vaccinare și despre vaccinarea anti-COVID-19. Decizia vaccinării aparține familiilor, iar școala se implică prin prezentarea unor informații clare, bazate pe date științifice. În cadrul activităților a fost reluată prezentarea regulilor de respectarea cărora depinde siguranța sanitară în școală.

În acest context, elevilor li se explică încă o dată că singura posibilitate de a reveni la viața de dinainte de pandemie este vaccinarea popu­lației în număr cât mai mare (peste 60%- 70% din populație).

Doar atunci virusul va înceta să dețină controlul asupra vieților noastre, ne putem recăpăta viața de dinainte de pandemie, ne putem bucura de întâlnirea cu familia, colegii, prietenii, vecinii, arta, călătoriile, putem merge la târguri, la spectacole, la piață, iar copiii vor putea merge normal la școală, se vor putea juca fără teamă unii cu alții, vom putea reveni la ceea ce ne-a fost interzis sau limitat timp de un an. Este adevărat că unii oameni au unele rezerve, în general, legate de vaccinare. Tocmai de aceea se fac eforturi de informare și explicare a datelor științifice și a motive­lor pentru care majoritatea oamenilor din lume se grăbesc să se vaccineze.”

În cadrul activității, elevii de peste 12 ani au primit informații valide despre vaccinurile anti-COVID-19, despre ce pot simți la administrarea vaccinului, de ce sunt necesare două doze în cazul unor vaccinuri, ce reacții adverse pot apărea. Au fost demontate cu argumente și informațiile false din teoriile conspirației ce au ca subiect boala COVID-19, în dialoguri interesante ce au evidențiat faptul că elevii înțeleg dreptul de a-și exprima liber opiniile și de a fi informați.

Este important să se înțeleagă faptul că în această activitate se respectă dreptul persoanei informate, a familiei de a alege”.

I-am mulțumit Claudiei Bădărău pentru toate precizările făcute și am urat întregului colectiv administrativ, dar și tuturor cadrelor didactice multă dedicare și putere de muncă, de care, cu siguranță, vor avea nevoie în aceste vremuri mult încercate pentru învățământul românesc.

(Ana Magheru)