În presă, a avea informația înseamnă a avea puterea. Ca să ai informația, ai nevoie de oameni care să ți-o transmită. Este lecția de bază în jurnalism. Numai că, de multe ori, profesionalismul unor purtători de cuvânt (sau de cuvinte) lasă de dorit. Din lehamite sau, pur și simplu, din neștiință, transmit fie informații trunchiate, fie tardiv, fie…deloc!
Un asemenea exemplu poate fi comparația între purtătorii de cuvinte din două instituții aproximativ similare, ambele aparținând Ministerului Afacerilor Interne: Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu.
În primul caz, informația ajunge la presă relativ repede, adică la doar câteva minute de la anunțarea incidentului la care participă și pompierii, fie că este vorba despre salvarea unui cățel căzut într-o canalizare sau a unei pisici blocate într-un copac, fie că se intervine, contra cronometru, pentru salvarea vieții și a bunurilor unor oameni, în cazul unui incendiu. De cele mai multe ori, tot ei, pompierii, sunt cei care anunță primii despre producerea unor evenimente rutiere, unele dintre ele adevărate carnagii pe șosea! Mai mult, pompierii își găsesc timp ca, în toiul intervenției, să mai „servească” mass media și cu imagini, fie că sunt ele fotografii sau filmări.
În schimb, la polul opus, al lipsei de informare, este Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu. Evenimente neanunțate, comunicate de presă lipsă, sau întârzieri majore în transmiterea unor date cu privire la producerea unor incidente. Asta deși, în nenumărate rânduri, publicația noastră a solicitat – telefonic sau chiar în scris – o mai mare transparență. Nu sunt absolut necesare sau importante faptul că a fost prins un șofer beat la volan, sau că se dau amenzi (care oricum nu vor fi plătite niciodată) pentru lipsa măștii de protecție în magazin sau autobuz, dar cazuri de violențe în familie, accidente grave sau violențe (cele mai citite și comentate de publicul cititor) nu sunt anunțate. Nici măcar la ceva timp de la producerea lor. Motivația, de multe ori, este că purtătorul de cuvânt nu poate să stea doar în dispecerat să audă ce se anunță pe 112, că mai are și alte atribuții…dar, să ne fie cu iertare, dispeceratul nu are un „fir intern” cu biroul purtătorului de cuvânt, pe care să îl anunțe de producerea unui eveniment ce poate deveni o știre?
Iată cum, doar două exemple, pot demonstra că, în unele instituții, în timp ce unii își fac treaba cu profesionalism, de multe ori făcând poate ceva mai mult decât au trecut în „fișa postului” (cazul celor de la ISU), altele tratează presa (nu vrem să credem că doar o parte a ei) cu un total dezinteres, cu acel clasic „las-o, bă, că merge-așa”, deși, dacă este să calculăm, raportul salariu-muncă este, de cele mai multe ori, în defavoarea celor dintâi, a pompierilor.
Nu ne-am propus să facem un proces de conștiință, prin rândurile de mai sus, ci doar să tragem un semnal de alarmă, și, eventual, să îi trezim la realitate pe cei responsabili cu informarea presei, la timp și cu profesionalism!
(Jurnal)