Campania la prezidențiale a celor doi candidați, a ajuns la sfârșit.  Nu înainte însă de a atinge câteodată accente comico-aberante.  Mă refer, evident la decizia (cel puțin ciudată)  a fostului premier, Viorica Dăncilă, de a-i invita  pe jurnaliști să îi viziteze vila  vopsită în roz, de la Predeal.

Această idee  s-a născut  în urma întrebării unei jurnaliste ce dorea să afle mai multe amănunte despre imobil.

O disponibilitate ce, cred eu, nu își avea locul…Ulterior fostul premier, a supralicitat  făcând chiar o invitație nominală la imobilul neterminat de la Predeal către un reprezentant mass-media ce tocmai ridicase semne de îndoială cu privire la faptul că locuința sa nu ar fi  încă finalizată la interior.

Din acest moment lucrurile au luat-o razna, mai mulți jurnaliști solicitând să fie primiți în vila familiei Dăncilă. Altfel spus: dacă e bal, bal să fie!

Trezită probabil din euforia nefericitei disponibilități afișate, Dăncilă a anunțat ulterior că va realiza fotografii și materiale video pe care le va  oferi presei, ca în acest fel să evite a pune la dispoziția celor ce într-o zi își vor permite să intre cu chei potrivite în imobilul sus menționat, atentând la securitatea întregii sale familii.

Disponibilitatea politicianului social democrat mi s-a părut extrem de exagerată. Din dorința de a ocupa o funcție, chiar și pe aceea de președinte al României, nu poți accepta ca oricine să-ți  intre cu bocancii în viața/ vila privată.

Un exemplu similar se întâmplă și la Giurgiu unde un șmecheraș din fosta trupă de ”yesmeni” ai lui Lucian Iliescu, ajuns printr-o conjunctură  ciudată, moderator la un post local de televiziune, își permitea zilele trecute să șteargă pe jos cu liderii unei formațiuni locale.

Adică își permitea aroganța de a-i denigra tocmai pe cei care au obținut al treilea rezultat pe țară în primul tur al alegerilor prezidențiale, în ceea ce privește votul acordat candidatului lor.

Același lucru se întâmplă și cu alți proprietari de site-uri locale,  ce din păcate își arogă imaginea de ”jurnaliști de apartament”, constipați de o răfuială permanentă cu politicienii.

Toți acești indivizi, ce mimează  doar implicarea în problemele sociale ale comunității,  au însă pretenția ca politicienii să aibă disponibilitatea de a se lăsa scotociți prin  ungherele lor cele mai tainice atunci când apar ei, ”șuți” ai informațiilor clădite din fotoliul sufrageriei, sub mereu același motto: ”pe surse”!

Disponibilitatea exagerată de a îi lăsa pe acești ”zgârie Net ” să trateze cu sictir efortul acelora care de luni bune bat pe la ușile cetățenilor, pentru a-i convinge să le voteze candidatul, a fost plătită, după cum am văzut, cu reproșuri și cuvinte grele. Iată prețul plătit disponibilității, dusă până la extrem.

Credința unora că toți cei care le strâng mâna sunt traversați numai de intenții bune va fi cu siguranță plătită într-o zi, conform  butadei : nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.

În concluzie  sunt de părere că uneori prea multă disponibilitate strică, ba chiar și atunci când  miza este aceea de președinte al țării!

*** Inițial acest editorial arăta altfel, dar între timp, la rândul meu, am uzat de ”disponibilitatea” de a le lăsa șansa celor vizați mai sus, să fie ceea ce își doresc, eu unul neavând dreptul de a judeca,  drept pe care – așa cum stă bine unui jurnalist – îl voi acorda cetățeanului, cititor…

 

(Florian Tincu)