Antologică rămâne replica regretatului Ștefan Iordache în filmul ”Filantropica”: „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!„. La finele săptămânii trecute am poposit pentru câteva zile într-un oraș din România în care am descoperit că fenomenul cerșetoriei a căpătat cu totul alte conotații decât cele pe care le știam noi, ăștia mai copți la vârstă.  Am constatat cu ochii mei cum cerșetoria suferă mutații, de la o zi la alta și de la un personaj la altul, în funcție de context.

Un prim caz  este cel al unui bătrân care mi-a readus în memorie reflecția conform căreia ”cerşetorii trăiesc cât timp milostivii sunt în viaţă…” Plimbându-se zilnic pe zona pietonală a orașului de care aminteam, bătrânul cerșetor nu accepta niciodată bani, ci doar alimente, mereu aflat în așteptare pe o bancă, în imediata apropiere a unităților de alimentație publică. Urmărindu-l mai multă vreme am înțeles strategia extrem de inteligentă a  acestui personaj. În funcție de pofta lui pentru un anumit fel de produs alimentar, bătrânul cerșetor se poziționa ba în fața unui fast food, ba în fața unui cuptor de pâine, ori în fața vreunei gogoșerii sau covrigării… Nu cerea însă nimănui, fiind conștient că simpla sa prezență în acel loc, ajutată de fizionomie și de o vestimentație sărăcăcioasă, dar curată, sunt de ajuns pentru a sugera trecătorilor situația sa socială, provocându-i la a da de pomană.  

Ce m-a frapat la bătrânelul cerșetor a fost faptul că la finalul unei așteptări de câteva ore, pleca (probabil spre locul în care locuia) dăruind de fiecare dată câte ceva, din punga sa cu alimente, vreunui bătrân sau copil aflat în aceeași situație ca a lui.

Într-o altă ipostază un puști ne-a asaltat cu câteva cărticele de ținut în portofel, (rugăciuni ale unor sfinți părinți), pe care acesta le vindea cu 2 lei/ bucata. Ciudat mi s-a părut că atunci când soția i-a oferit cu 5 lei mai mult, puștiul s-a simțit jignit, spunându-ne că el nu cerșește, înapoindu-ne  restul de bani, după ce i-a numărat însă de mai multe ori. Copilul (în vârstă de 10-11 ani) din fața noastră încerca parcă să ne convingă că dacă ar fi acceptat banii oferiți în plus ar putea fi pedepsit de puterea divină…

Nu, nu-i nicio ruşine să ceri, ruşine e să nu primeşti…este o altă cugetare ce guvernează lumea acestor oameni. Am întâlnit un tânăr de vreo 35 de ani, cu aspect neîngrijit, ce în fiecare după amiază, la aceeași oră, își făcea apariția pe zona pietonală a orașului în care mă aflam, ca turist. Omul scotea o vioară dezacordată, dintr-un suport ce ținea loc de pușculiță și, fără vreo încălzire prealabilă își începea recitalul. Întotdeauna cu Balada lui Ciprian Porumbescu pe care o repeta cu obstinație, după fiecare piesă cântată, ca pe un lait motiv …

Am urmărit, cu perversă plăcere, șiretenia cu care acesta își vâna auditoriul…Într-o după amiază, plictisit de faptul că niciun trecător nu se lăsase convins de talentul său, instrumentistul anonim a avut parcă o revelație privind eșecul său. Privind în spatele său a constatat că toate magazinele erau închise. Drept urmare și-a mutat locul concertistic cu 20 de metri mai încolo, chiar lângă ușa unei farmacii în care oamenii intrau și ieșeau permanent. O strategie de marketing mai strălucită nici că se putea, mi-am zis! Asocierea suferinței celor ce intrau în farmacie cu nevoile sociale ale celui ce scârțâia  la o vioară, așteptând milostenia semenilor, mi s-a părut genială, dovedind exact ceea ce precizam de la începutul acestui material, mutațiile de care se bucură acest fenomen în funcție de context !

Știam că moda instrumentelor de cântat folosite ca argument în arta cerșetoriei a început tot mai mult să prindă contur, peste tot în lume, dar sincer să fiu cu dumneavoastră la cât de falsat interpreta tânărul amintit mai sus, piesele muzicale, întrerupte obsesiv de balada porumbesciană, am fost tentat la un moment dat să îi arunc câteva hârtii de 10 lei și să-i cer să se mute pe o altă străduță și să nu mai opteze prea curând pentru ”vis a vis-ul” terasei pe care ne serveam zilnic cafeaua. Pare o răutate ce gândeam, dar îmi spuneam: ce rău i-am făcut băiatului ăsta de îmi punea atât de tare răbdarea la încercare.?

O altă celebră cugetare provenită din această îndeletnicire spune că: Cerşetoria e simplă… complicat e modul ei de viaţă…Complicat, necomplicat, cert este că uneori rămâi cu gura căscată la tupeul unora dintre cei ce o profesează. La aceeași terasă, într-o dimineață în care gustam cu plăcere dintr-un ceai fierbinte de fructe, o femeie între două vârste, cu o vestimentație ce trăda de la o poștă faptul că este vorba despre o cerșetoare, s-a apropiat de mine, afișând poziția standard: cu mâna întinsă, solicitând ceva bănuți. I-am întins, privind-o printre genele aproape închise, oarecum iritat de faptul că  fusesem întrerupt din clipa mea de visare, două bancnote de un leu…Am  auzit cum femeia mă admonesta, spunându-mi: ” Numai atât? Vreau cel puțin 5 lei…!” Am înțepenit! Nu știam că și în această, tot mai numeroasă  familie, a cerșetorilor, s-a introdus tarif unic! Evident că am privit-o cu dispreț, încercând să-mi reiau clipa de răgaz de la momentul de la care o întrerupsesem, fără să îi mai dau nimic. S-a îndepărtat bombănindu-mă, gestul de milostenie transformându-se din păcate într-o lecție pe care sper să o țin minte, ce m-a trimis cu gândul la paradigma Talanților: Când vrei să ajuți pe cineva nu-i da un pește…ci o undiță!” sau la un vechi proverb chinezesc care spune că Dacă dai un pește unui om, îl hrăneşti pentru o zi. Dacă îl înveţi să pescuiască, îl hrăneşti pentru o viaţă. Din nefericire femeia plină de tupeu, ce tocmai se îndepărtase de mine numai de undiță nu avea nevoie!  

Ca un corolar al micului meu studiu despre cerșetori și cerșetorie aș putea cita următoarele: Există numai trei moduri de a trăi: să cerşeşti, să furi sau să realizezi ceva. Depinde doar de fiecare dintre dumneavoastră să aleagă…Eu am ales onestitatea, dar la fel de adevărat că în fiecare seară, înainte de a adormi, mă transform în cerșetor, închinându-mă și cerșindu-i lui Dumnezeu, Sănătate pentru mine, pentru familie, copii și, nu în ultimul rând, pentru cei care mă respectă și pe care la rândul meu îi respect. Cerșesc Bunului Dumnezeu, în fiecare zi, iubirea și protecția lui fără să mă rușinez!

(Florian Tincu)