EDITORIAL. Între ”Doamne ajută!” și ”Doamne Ferește!”  

0
583

Două sintagme care ne marchează existența nu numai în plan spiritual, social cât și în cel economic. Din păcate giurgiuvenii sunt din ce în ce mai resemnați, singurele pusee de curaj, fiind cele din plan virtual, pe rețelele de socializare, unde mulți își arată mușchii, devenind justițiari și aparent curajoși.

Pe rețelele sociale locale  deocamdată se pot  citi, printre rânduri, frustrările celor neîmpliniți, ce înjură cu poalele-n cap, deziluziile celor ce se simt singuri, ce amenință pe oricine, din orice ( de multe ori fără motiv) și fără pic de pudoare, golănește, într-un limbaj de…”Doamne Ferește!”

A dispărut de tot  polemica sănătoasă, pamfletul, controversele serios argumentate…Bloggeri de tot felul  arată cu degetul tot timpul către administrația locală. Giurgiu este descris ca fiind un paradis al bălăriilor apărut ad-hoc, fără însă ca cineva să se uite peste umăr, în spate, la tot ce s-a perpetuat de la un mandat la altul, în cei 32 de ani…De la gropi și gunoaie la o vinovată complicitate publică, la ipocrizie, minciună și promisiuni electorale fără pic de acoperire în realitate, lăsându-ne  guvernați de același păgubitor optimism, punându-ne de fiecare dată speranța în acel încurajator ”Doamne ajută!”

Recentul incident nefericit din Parcul ”Mihai Viteazul”, în care  doi copii au rămas blocați în interiorul unui tobogan (aspect despre care publicația ”Jurnal giurgiuvean” a fost prima care l-a semnalat, cu mai bine de două săptămâni în urmă, la sesizarea unei giurgiuvence de bună credință, anticipând iminentul pericol), a inflamat opinia publică, făcându-i pe mulți să arate ca de fiecare dată  către Primăria Giurgiu.

Vinovatul de serviciu, pentru toate aceste nenorociri fiind unul singur : ”Aviatorul”! Așa cum îl numesc, generic, mulți dintre rău voitorii bloggeri, pe primarul Adrian Anghelescu.

”Omul picat din cer” ca să facă lumină, curățenie și căldură (la un preț subvenționat!)  într-un oraș pauper și certat de prea multă vreme cu civilizația. Într-un oraș măcinat de interese de grup și personale, în care interlopii, proxeneții și videochat-istele își afișează opulența ostentativ, fără a fi deranjați de organe…

Un oraș căpușat de o clientelă politică  ce  populează institutiile și societățiile  administrației locale, unde salariații au fost angajati de-a lungul tuturor acestor ultime 3 decenii, pe orice criterii, dar  mai putin pe cele  profesionale sau manageriale.

În tot acest context în care justiția îi scoate de fiecare  dată basma curată pe cei vinovați de mizeria fizică și morală în care suntem obligați să trăim, s-a creat  gestul reflex al cetățeanului de a da vina pe administrația orașului.

Iată de ce „Aviatorul”, primul cetățean al orașului  ar trebui să fie  musai și primul lucrător la coasă, primul măturător și primul muncitor la spații verzi… O combinație reușită între Batman și Superman, omul bun la toate,  permanent prezent  pe străzile Municipiului, dar si la audiențele cu cetățenii, în ședințele CL, la întâlnirile cu dezvoltatorii, cu oamenii de afaceri interesați să investească aici, în acest sătuc în care oamenii sunt salvați de salmonella doar când mai apare câte un control inopinat de la Capitală.

Iată de ce ”Omul căzut din cer”, ”Aviatorul” trebuie să fie omniprezent, adică  peste tot și tot timpul!  Să se cloneze, dacă  s-ar putea, să se teleporteze, ” Doamne ajută”!

Ce uită sau omit însă toți acești bloggerii înghesuiți pe mediile de socializare ca oile la stână (evitând  a-și face, așa cum ar fi fost firesc,  publică identitatea, dintr-o evidentă lipsă de bărbăție), este că în Giurgiu sunt societăți și instituții menite să se ocupe de aceste activități publice.

Instituții conduse de directori cu salarii consistente. Instituții în care mulți dintre  angajați nu știu (Doamne Ferește!) care le este obiectul muncii!  Nu știu și nici nu vor să se ocupe de parcurile orașului, de vegetația care tinde să ne înghită, de la o zi la alta, lăsată la voia sorții.  De ce? Deoarece  ei știu că oricum lumea nu-i va acuza pe ei (nesimțiții birourilor, ce-și beau cafeaua până la ora 12.00, așteptând să vină ora 16.00 pentru a se înghesui la ieșire), ci vor da vina pe primar! („Doamne ajută!”)

El să iasă la cosit, la astupat gropi, la ridicat gunoiul, la curățat mizeria lăsată de câini pe stradă, nu ei („Doamne ferește!”). Treaba lor este aceea de a bârfi, de a complota,

 Așa cum mai aminteam și cu alte ocazii, ar fi timpul să vedem dincolo de antipatiile noastre, de interesele politice sau personale realizând că o administrație eficientă nu se reduce la un singur om, la primar.

Mai întâi de toate trebuie evaluate instituțiile și societățile care au menirea de a-și onora contractele de delegare ale Primăriei, societăți aflate în slujba cetățeanului. Este nevoie să evaluăm calitatea oamenilor care lucrează acolo, competențele acestora, primii vinovați de această stare proastă a lucrurilor de care cetățenii se plâng, fiind cei  care i-au recomandat și susținut pentru a fi angajați. Fiul lui, nepotul lui, vărul, prietenul, socrul, cuscrul sau soția cuiva important din localitate.

Pe de altă parte ar trebui să vedem care este baza materială a acestor societăți, eficiența lor și nu în ultimul rând dotările de care dispun și de abia apoi să arătăm cu degetul, dând verdicte dure.

Iar dincolo de toate acestea ar trebui să ne întrebăm ce facem NOI pentru acest oraș! Abia apoi să aruncăm cu piatra!  Să îndreptăm neajunsurile de care suntem nemulțumiți, începând cu noi, cetățenii acestui oraș, care  îi tolerăm pe nesimțiții ce ne transformă orașul, pe zi ce trece, într-o adevărată latrină.

Suntem ezitanți, necooperanți, suspicioși, grobieni de cele mai multe ori în comentarii, fără însă a  recunoaște că de fapt avem orașul pe care îl merităm. Un oraș după chipul și limbajul deșucheat pe care adesea îl folosim atunci când  am avea mai mult ca nicodată,  nevoie de soluții.

Propunerile, proiectele civice ce ar trebui sugerate municipalității, sunt înlocuite cu mult succes cu  mioriticul „ba pe-a mă-tii!” E mult mai comod  și va aduna mult mai multe like-uri decât o pașnică invitație la bun simț și normalitate.

În consecință, cei doi termeni, „Doamne Ferește!” și „Doamne ajută!” nu pot coexista într-o realitate în care cei ce ar trebui să îndrepte, să explice argumentat, să educe, nu sunt duși la Biserică, chinuind biata limbă română cu cele mai deocheate expresii, dând vina tot timpul pe primar, pe Primărie, pe vecin, pe toți cei  pe care ei nu îi înghit, ascunși sub aura anonimatului, fără a ne dovedi nouă, celorlalți, că sunt în stare de un dram de spirit civic, că își doresc  o picătură  de civilizație în acest ocean de ură, de dispreț și de oportunism.

Poate doar acei tineri care își vor dori să se întoarcă acasă, în acest oraș (Doamne ajută!), ne-ar mai putea salva de la extincția comunității acesteia ce pare din ce în ce mai iminentă, nu peste multă vreme (Doamne ferește!).

(Jurnal)