miercuri, aprilie 30, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate E RĂZBOI! Azi noapte Statele Unite și aliații au atacat Siria!

E RĂZBOI! Azi noapte Statele Unite și aliații au atacat Siria!

0
E RĂZBOI! Azi noapte Statele Unite și aliații au atacat Siria!

Statele Unite, Marea Britanie și Franța au bombardat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai multe obiective guvernamentale situate pe teritoriul Siriei.

Mișcarea celor trei state vine în semn de răspuns la presupusul atac chimic al regimului sirian susținut de Rusia, care a avut loc într-un orășel din Ghouta de Est, weekendul trecut, informează BBC News.

Donald Trump  a spus că scopul acestui atac este „să descurajeze producția, promovarea și folosirea armelor chimice.

Totodată, el a avertizat regimul Bashar al-Assad, susținut de forțele ruse, că atacurile vor continua până când presupusul program chimic se va sfârși.

Liderul de la Casa Albă a continuat afirmând: „Acest masacru a fost ceea ce a dus la tensionarea situației prin folosirea de arme chimice de către acest regim îngrozitor. Atacul diabolic a provocat suferințe mamelor și taților, bebelușilor și copiilor, care n-au mai putut  respira. Acestea nu sunt acțiunile unui om, ci mai degrabă crimele unui monstru. Ce fel de națiune vrea să fie asociată cu un criminal în masă, care ucide bărbați, femei și copii nevinovați.

„Astăzi, Franța, Marea Britanie și Statele Unite și-au arătat puterea legitimă împotriva barbarismului și brutalității. Îi rog pe toți cetățenii americani să spună o rugăciune pentru luptătorii noștri bravi și pentru aliați, în timp ce se implică în această acțiune.

Și premierul britanic Theresa May a confirmat că Marea Britanie participă la acest atac, subliniind că nu există „nicio alternativă la folosirea forței.”

Theresa May și Emmanuel Macron au convenit, vineri, într-o discuţie telefonică, să continue să coopereze cu privire la o reacţie faţă de atacul chimic pe care guvernul sirian l-ar fi comis în Ghouta de Est, conform AFP.

Secretarul american al Apărării, James Mattis, le-a declarat reporterilor în cusul dimineții: „În prezent este vorba despre un singur atac și cred că a trimis un mesaj foarte puternic.”

Loviturile efectuate de SUA, Franţa şi Regatul Unit împotriva programului de arme chimice al Siriei s-au încheiat, a precizat și generalul Joe Dunford, şeful Statului Major american, citat de AFP. Potrivit acestuia, nicio altă operaţiune nu era prevăzută pentru moment.

Oficialul american a mai spus că aliaţii au avut grijă să evite să atingă forţele ruse, prezente masiv în Siria, dar că Moscova nu a fost avertizată înainte de intervenţie.

Statele Unite și aliații vor trebui să suporte consecințele atacului lansat în Siria, a precizat ambasadorul Rusiei la Washington Anatoly Antonov, ca urmare a atacului din cursul nopții asupra mai multor obiective siriene, informează TASS. Totodată, Antonov a precizat că este „inacceptabil ca președintele Rusiei să fie insultat”.

La scurt timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe a reacționat precizând: „Cineva trebuie să fie excepțional ca să atace capitala Siriei când țara avea, în sfârșit, șansa la un viitor pașnic”, a spus Zakharova.

Un oficial sirian  a declarat că țintele atacate fuseseră evacuate acum câteva zile, după o înștiințare din partea Rusiei

Potrivit acestuia, au fost folosite în jur de 30 de rachete în acest atac, iar armata siriană ar fi doborât o treime dintre ele.

Președintele francez Emmanuel Macron a precizat, într-un comunicat: „Linia roșie stabilită de Franța în mai 2017 a fost încălcată. Astfel, am ordonat forțelor armate franceze să intervină în această seară ca parte dintr-o operațiune internațională alături de SUA și Marea Britanie și direcționată împotriva folosirii clandestine de arsenal chimic de către regimul sirian”, conform CNN.

Potrivit BBC News, exploziile ar fi avut loc în apropierea capitalei Damasc. Oficiali de la Pentagon au precizat că au fost vizate trei obiective: un centrul de cercetare din Damasc unde s-ar poduce arme chimice și biologice, un depozit de arme chimice situat la vest de Homs și un depozit pentru stocarea echipamentelor, important centru ce comandă, situat tot în apropiere de Homs.

Un oficial american a declarat pentru agenția Reuters că rachete de croazieră Tomahawk au fost folosite în mai multe locații din Siria. La rândul său, televiziunea siriană de stat a precizat că forțele guvernamentale ar fi dărâmat mai multe rachete.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, a precizat că SUA au „dovada” că forţele lui Bashar al-Assad au utilizat arme chimice în Douma, conform AFP, citat de Agerpres.

O echipă a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) îşi începe sâmbătă ancheta la Douma, pentru a determina natura exactă a armelor folosite, dar Heather Nauert a precizat că Statele Unite dispun de propriile surse.

(Jurnal)

 

VREMEA

Giurgiu
cer senin
22.8 ° C
22.8 °
22.8 °
36 %
2.8kmh
0 %
mie
23 °
J
23 °
vin
22 °
S
25 °
D
27 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com