phpThumb_generated_thumbnailjpegCu toții probabil ne-am întrebat de unde va scoate actualul Guvern atâția bani încât să își poată respecta programul social promis în Campania electorală. Majorări salariale, majorări de pensii, acordarea de facilități și scutiri fiscale, anularea a 102 taxe și multe altele. Iată că minunea nu a ținut decât o lună și ceva , dacă ținem cont de data la care a fost învestit  noul Guvern Grindeanu. Au fost voci, printre care și cea a publicației noastre, care au anticipat  un eventual împrumut care să poată acoperi toată această generozitate guvernamentală.  Și iată că Ministerul Finanţelor  anunță déjà că va împrumuta circa 50 miliarde lei de pe piaţa internă şi 3 miliarde euro de pe piaţa externă în 2017, nivel similar cu cel din 2016.

Conform celor de la News.ro, șeful Trezoreriei, Ștefan Nanu, declară că avem nevoie de rezerva în valută de la Trezorerie pentru a ne proteja de riscuri. În consecință Ministerul Finanţelor ar putea împrumuta în acest an în jur de 50 miliarde lei de pe piaţa internă şi circa 3 miliarde euro din emisiuni externe de obligaţiuni, niveluri similare cu cele de anul trecut, după cum a declarat directorul direcţiei de Trezorerie şi Datorie Publică din Ministerul Finanţelor, Ştefan Nanu. El le-a mai spus investitorilor că România are nevoie de un ”buffer” (n.red.- Zonă de memorie centrală a unui ordinator, intermediar de stocaj pentru informațiile transmise de la un organ la altul)  important de lichiditate în Trezorerie pentru a se proteja de fluctuaţiile pieţei de împrumut.

Pentru 2016,  programul de împrumuturi al României a presupus atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă, faţă de 38,6 miliarde lei în 2015, pe fondul creşterii puternice a deficitului bugetar, la 2,6% din produsul intern brut (PIB). În plus, Ministerul Finanţelor a împrumutat, în 2016, 3,25 miliarde euro prin emisiuni de obligaţiuni pe pieţele externe. 

Pentru 2017, noul guvern a anunţat că va menţine deficitul bugetar în limita plafonului de 3% din PIB prevăzut de tratatele europene şi a exclus un nou acord cu instituţiile internaţionale, precum cel din 2009, mizând tocmai pe banii aflaţi în Trezorerie. 

Ministrul Finanțelor , Viorel Ștefan ne asigură la rândul său că ”Există rezervele necesare în Trezorerie pentru a avea acoperită buna funcţionare. Nu există perspectiva creşterii deficitului, care să genereze o sarcină pe serviciul public în perioada următoare” – a mai precizat ministrul .

(Jurnal)