Dunărea 2020 Giurgiu și-a prezentat lotul cu care va aborda noul sezon al Ligii a 4-a

0
321

SCM Dunărea 2020 Giurgiu și-a prezentat lotul cu care vrea să scrie o poveste frumoasă în noul sezon al Ligii a 4-a, competiție care va avea fluierul de start sâmbătă, 3 septembrie începând cu ora 17:00.

Cu ocazia disputării ultimului meci amical înainte de startul campionatului Ligii a 4-a, Dunărea 2020 Giurgiu și-a prezentat sâmbătă la stadionul „Astra” lotul de jucători cu care va începe noul sezon, 2022-2023.

Alb-albaștrii au planuri mari în viitorul campionat, dorind să cucerească titlu județean, apoi să câștige barajul de promovare în Liga a 3-a, dar și Cupa României faza județeană.

Echipa Dunărea 2020 Giurgiu a fost identificată de majoritatea specialiștilor din fotbal ca principala favorită la titlu.

Preşedintele de onoare al clubului este primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, directorul și managerul clubului este prof. Mirel Marin, iar din staff-ul administrativ mai fac parte Ionuț Ciurilă (director sportiv) şi Daniel Ignat (team manager).

Conducerea giurgiuveană s-a mișcat extrem de bine la începutul perioadei de transferuri, reușind să renunțe la jucătorii care nu s-au adaptat la cerințele antrenorilor.

„Obiectivul este clar, promovarea, deoarece alcătuim un lot valoros. Jucătorii ştiu ce vor, suntem destul de maturi fiecare. Toate meciurile trebuie luate în serios. Nu mai contează cine va înscrie. Trebuie să culegem cele trei puncte la fiecare etapă.  

Reprezentăm Municipiul Giurgiu, vom juca meciurile de pe teren propriu pe cocheta arenă de la Astra. Vrem să reprezentăm cu cinste orașul și fanii din Giurgiu și din toată partea de Sud a Județului! Sperăm ca aceasta să fi fost ultima prezentare în Liga a 4-a, adică sezonul viitor să găsească echipa în eşalonul trei din fotbalul românesc“, a precizat prof. Mirel Marin director, manager al SCM  Dunărea 2020 Giurgiu.

Din cei 23 de jucători, atât cât cuprinde lotul celor de la Dunărea, 10 au fost transferaţi de la alte formaţii. În prima etapă din Liga a 4-a, giurgiuvenii vor juca acasă pe terenul Astra, cu Real Colibași, sâmbătă de la ora 17:00.

Giurgiuvenii și-au adus în această vară nu mai puțin de zece jucători noi:

Darian Vasilescu (portar, CSA  Steaua),

Andrei Mitrea (fundaș, ACS Star Team Buftea),

Maxim Andrei (fundaș, FC Rapid 1923, FC Voluntari),

Vlad Calea (fundaș, Progresul Spartac),

Valentin Pasăre (mijlocaș, Progresul Spartac),

Andrei Nemțescu (mijlocaș, Progresul Spartac),

Andrei Lungu (mijlocaș, AFC Hermanstad),

Valentin Pasăre (mijlocaș, Progresul Spartac),

Ionuț Mătreață (mijlocaș, Progresul Spartac),

Robert Cazaciuc (atacant, AFC Popești Leordeni).

Întreg lotul de jucători al celor de la SCM Dunărea 2020 Giurgiu:

Portari: Octavian Stanciu (n.1997), Darian Vasilescu (n. 2004)

Fundași: Andrei Mitrea (n. 2001), Cătălin Bălțat (n. 2002),Gabriel Mina (n. 2003), Marcel Clinchevici (n. 2000), Maxim Arpentin (n. 2001), Vlad Calea (n. 2001), Ginel Asan (n. 1986).

Mijlocași: Alexandru Popescu (n. 2002), Antonio Matache (n. 1993), Andrei Nemțescu (n. 1986), Andrei Lungu (n. 1989), Marinel Blaga (n. 1994), Adelin Chiran (n. 1996), Tony Constantin (n. 2002), Valentin Pasăre (n. 2004), Ionuț Mătreață (n. 2003), Mihai Constantin (n. 2006), Daniel Slate (n. 2004).

Atacanți: Robert Cazaciuc (n.2000), Radu Peiu (2001), Alin Florescu (n. 2001).

Staff-ul tehnic al Dunării este format din: Andrei Nemțescu, antrenor principal și Andrei Lungu, antrenor secund, ambii fiind legitimați și ca jucători.

(Costel Spînu)