DSVSA Giurgiu: „Cele două focare de pestă porcină din localitățile Clejani și Băneasa au fost stinse”

0
219

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu informează că în judeţul Giurgiu la data de 07.09.2022 au fost stinse, oficial, cele două focare de Pestă Porcină care au evoluat în localitățile Clejani și Băneasa.

„La ora actuală, în județul Giurgiu nu mai evoluează focare de Pestă Porcină Africană la domestic; rămân în continuare active 108 cazuri de PPA la mistreț, datorate faptului că nu au fost întrunite condițiile de absență a unui nou caz în zonele de restricții pentru o perioadă de minim 24 luni pentru a putea fi stinse.  

În continuare, atragem atenția asupra faptului că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA Giurgiu sau autorităţilor locale.

ESTE INTERZISĂ COMERCIALIZAREA, ÎNSTRĂINAREA SAU MIȘCAREA SUB ORICE FORMĂ A PORCILOR VII, A CĂRNII ȘI PRODUSELOR DIN CARNE DE PORC PROVENITE DIN ZONELE DE RESTRICȚIE, CA URMARE A EVOLUȚIEI VIRUSULUI PESTEI PORCINE AFRICANE (PPA).

Achiziționarea de suine de la persoane necunoscute, fără documente sanitare veterinare reprezintă un risc major de extindere a Pestei Porcine Africane, în acest caz proprietarii de animale  putând fi sancționați contravențional, fapt ce duce, implicit, la neacordarea despăgubirilor cuvenite, în cazul apariției bolii.

Un alt risc de apariție a Pestei Porcine Africane în gospodărie îl reprezintă introducerea furajelor recoltate de pe câmp și administrarea în hrana suinelor înainte de perioada de așteptare recomandată; de asemenea, este interzisă administrarea în hrana suinelor a resturilor alimentare rezultate din gospodăria proprie sau procurate de la unitățile de alimentație publică.

Subliniem faptul că fără sprijinul și înțelegerea cetățenilor, în special a crescătorilor de porci, apariția unor noi focare de boală nu poate fi stopată, fapt ce va duce la pagube economice importante atât în sectorul industrial, cât și în cel gospodăresc.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru aceștia, virusul având însă impact la nivel social și economic”, precizează doctorul Andrei DARIE, director executiv DSVSA Giurgiu.

(Jurnal)