Dinu_CristinaÎn discuţiile avute recent cu cadre medicale din cadrul Spitalului judeţean de Urgenţă Giurgiu (asistente , medici), aceştia ne vorbeau cu îngrijorare de numărul tot mai scăzut de specialişti , dar şi personal din acest Spital. Dorind să aflăm mai multe despre  acest subiect, am apelat ca de obicei la părerea avizată a celei care până nu de mult a fost managerul general al UPU Giurgiu, dr. Elena Giurgiu, parlamentar de Giurgiu, secretar al Comisiei de Sănatate şi Familie din Camera Deputaţilor. Ştiţi ce se întâmplă? Măririle acestea de salarii , la amedici care vor  intra primele în vigoare în cadrul Legii salarizării unitare  asta urmăreşte să facă. Pentru că spitalele din România, ne place nu ne place s-au depopulat şi riscam să se depopuleze de tot. Spitalul UPU Giurgiu nu este un caz particular, ci în toată ţara este o problemă, chiar şi spitalele din Bucureşti au o problemă, însă ele au avantajul de a mai avea rezidenţi. Şi atunci lipsa acută de personal nu se simte atât de tare. Dar ca medici titulari, specialişti, nu prea au nici ei…Eu am auzit discuţii între viitorii medici specialişti , de medic ice îşi termină rezidenţiatul aici sau în state din afara ţării care spuneau că odată cu măriurile acestea de salarii se vor întoarce. Eu cred că astfel ne vom rezolva odată această problemă. Ăsta este unul dintre motivele pentru care Partidul Social Democrat a luat aceste măsuri. Căci situaţia devenise tragică. La Giurgiu cardiologii au amândoi 66 de ani. Dacă unul iese la pemnsie nu mai are cine să-l înlocuiască pe celălalt.

Totodată am întrebat-o pe dr. Dinu Elena ce se întâmplă acolo unde secţiile medicale din Spitalul Judeţean  de Urgenţă (SJU) Giurgiu sunt reprezentate doar de câte un medic, cum ar fi la Nerurologie, Diabet sau Oncologie…

La serviciul de Neurologie au venit la un moment dat două rezidente. Una a plecat şi a mai rămas doar una. Şi la UPU sunt foarte puţini medici. Serviciul este practice la limita imposibilului.

Întrebată ce pot face cei ce se plâng de o navetă extreme de cronofagă şi epuizantă, dr. Elena Dinu ne-a spus: Cheltuiala navetei se suportă de către Consiliul judeţean, avem chiar şi locuinţe repartizate pentru medicii noştri. Numai dacă nu îşi doresc ei nu pot uza de această facilitate. Primăria Giurgiu ne-au pus două locuinţe la dispoziţie şi eu cred că s-ar mai găsi altele, dacă ar exista  alte solicitări în acest sens . Eu sunt convinsă că lucrurile se vor schimba la Giurgiu după ce salariile se vor majora, devenind comparabile cu cele din Europa.

Un alt factor pe care îl invocau medicii cu care am stat de vorbă era dotarea cu aparatură medicală a spitalelor, atrăgătoare şi ea în rândul celor ce termină facultăţile de medicină. În acest sens dr. Elena Dinu, spunea:

Se duc poate după aparatură,  dar să ştiţi că nu este o viaţă nemaipomenită nici afară. Dacă salariul ar fi motivant aici, dotarea nu ar mai  fi un impediment, vă asigur . Când aici câştigi 1500 de lei- lună,  iar acolo 5000 de euro,  nu prea mai e cale de comparaţie. În concluzie, după aplicarea Legii salarizării unitare veţi vedea că foarte mulţi vor dori să practice medicina în România. Şi mi s-ar părea normal după ce îi pregătim atât de mult şi de bine pe tineri şi după ce investim în ei atâţia bani, pentru ca în final să nu avem cine să ne trateze în spitalele din România – mai spunea  deputat Elena Dinu.