AcasăActualitateDouă proiectile au fost găsite, în interval de câteva zile, la Băneasa!

Două proiectile au fost găsite, în interval de câteva zile, la Băneasa!

După doar câteva zile de la ultima alarmă dată pentru asanarea de muniție neexplodată, un nou apel la 112 a fost înregistrat în cursul zilei de astăzi. Locația vizată: o pădure din zona Băneasa, pentru un proiectil de 122mm, din al doilea război mondial, parțial îngropat, găsit de un localnic, în timp ce tăia niște lemne.

Descoperirea este a doua de luna aceasta, după ce, pe 2 februarie, tot în Pădurea Băasa, a fost descoperit un proiectil de calibru 75 mm, tot nedetonat, datând tot din cel de-al doilea război mondial.

„La fiecare solicitare, se cercetează atât locul unde a fost descoperit proiectilul, cât și zona înconjurătoare, pe o rază de aproximativ 500 de metri. Au fost situații în care am fost sesizați cu privire la existența unui singur proiectil și, după cercetarea zonei, să mai descoperim câteva. De această dată, în urma cercetării, nu a mai fost descoperit niciun proiectil sau alt element de muniție”, se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu.

VREMEA

Giurgiu
cer senin
21.5 ° C
21.5 °
21.5 °
55 %
1.7kmh
0 %
Dum
21 °
lun
33 °
mar
34 °
mie
35 °
joi
35 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!