Două mașini s-au făcut scrum, după un accident, la Malu Spart

0
4287

În această dimineață, la ora 05.10, pe DJ 601, în localitatea Malu Spart, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanța SMURD din cadrul Detașamentului Bolintin Deal – I.S.U. Giurgiu și o amulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță.

În momentul sosirii la locul evenimentului, cele două autotursime se aflau în afara părții carosabile, unul peste celalalt, și ardeau. Au ars materialele combustibile ale autoturismelor și documentele din interior.
Cei 5 pasageri s-au autoevacuat.

Echipajul SMURD a acordat primul ajutor uneia dintre pasagere, care era conștientă, cu traumatism cranio cerebral, pe care a transportat-o la Spitalul Universitar din București. Un al doilea pasager a fost preluat de echipajul SAJ.