Un bărbat și o femeie din Giurgiu sunt cercetați în stare de reținere de polițiștii și procurorii ilfoveni, în dosarul privind deșeurile medicale, colectate de la mai multe unități spitalicești din București și abandonate pe un câmp din localitatea Dobroiești, judetul Ilfov.
Cele două persoane reținute la sfârșitul lunii iunie sunt cercetate în stare de arest, după ce, pe data de 11 iunie, un alt bărbat din Capitală fusese reținut în același dosar. „Față de cele două persoane reținute la data de 23 iunie a.c., Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Ilfov.
La data de 23 iunie a.c., polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov împreună cu polițiștii Direcției Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.G.P.R au efectuat alte 6 percheziții domiciliare la punctele de lucru ale unor persoane juridice, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, pentru nerespectarea măsurilor privind eliminarea deșeurilor periculoase.
Potrivit politiei, în urma verificărilor, a fost identificata la punctul de lucru al unei societăți comerciale o semiremorcă, în care se aflau depozitate alte cantități de deșeuri medicale periculoase, ce trebuiau distruse în maxim 24 de ore, conform normelor legale în materie (acestea se aflau depozitate din luna aprilie a.c.).
În urma probatoriului administrat polițiștii ilfoveni au reținut cele doua persoane pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, aceștia sa fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu cu propunere de arestare preventiva.
Sute de deșeuri medicale, aruncate pe câmp
La 14 mai, polițiștii ilfoveni au fost sesizați cu privire la existența unei cantități apreciabile de deșeuri medicale periculoase, colectate de la mai multe unități spitalicești din București și abandonate pe un câmp din localitatea Dobroiești, județul Ilfov.
Pe 11 iunie, au fost făcute 13 percheziții de polițiștii și Garda de Mediu, la domiciliile si sediile mai multor persoane fizice și juridice, bănuite de nerespectarea masurilor privind eliminarea deșeurilor medicale periculoase.
Perchezițiile au avut loc în mai multe județe, respectiv județul Ilfov, Dolj si Municipiul București. Atunci 16 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Politie al Județului Ilfov pentru cercetări.
De asemenea, a fost indisponibilizată o autoutilitară,au fost ridicate documente care atestă trasabilitatea deșeurilor medicale periculoase și a fost închisă temporar activitatea unei societăți comerciale din județul Dolj și sancționata contravențional cu amendă.
În urma probatoriului administrat, la data de 11 iunie a.c., a fost reținut pentru 24 de ore un bărbat, în vârstă de 31 de ani, ulterior față de acesta, judecătorul de drepturi și libertăți dispunând arestarea preventivă pentru 30 zile.