Distracție și relaxare în aer liber… toate la SINGFEST 2022

0
417

Dacă îți place muzica de calitate ești invitat la SingFest, un eveniment de muzică românească din stilurile: folk, rock, pop, alternativ, etno, fusion, cu food trucks, bar în aer liber, dans, artă culinară și ale activități în aer liber, precum și meșteșuguri tradiționale. Festivalul va avea loc în perioada 22-25 septembrie la Grădina de Cultură din Singureni, Giurgiu.

Festivalul va fi un dialog între muzica retro și cea modernă, având ca principal scop revitalizarea fenomenului cultural în mediul rural.

„Vrem să captăm interesul contemporanilor, în special al celor care trăiesc la oraș, și să îi scoatem la aer curat, în natură, la re-întâlnirea cu valorile și tradițiile românești. Prin artă, meșteșuguri, muzică și dans, vrem să emitem și să transmitem un puternic mesaj de reclădire a identității naționale și de recăpătare a entuziasmului de a trăi în România, ca tărâm al libertății, al toleranței și al credinței, unde există un loc sub soare pentru fiecare. Un loc pe care vrem să îl păstrăm pentru cei care vin după noi…”, spuneau organizatorii festivalului.

Prețurile biletelor la SingFest 2022 variază după cum urmează, putându-se lua exclusiv de pe site-ul iabilet.ro.

  • Abonament – 390 lei

  • Bilet pe zi – 130 lei

  • Abonament (pachet 6 persoane) – 2000 lei

  • Abonament (pachet family – 2 adulți + 1-2 copii sub 18 ani) – 1000 lei

*minorii sub 14 ani au acces gratuit și trebuie să fie însoțiți de adulți

Pe scenă vor urca numeroși debutanți alături de nume cunoscute precum: EMAA, Spike, Carla’s Dreams, Irina Rimes, Marius Moga Live Band, Spitalul de Urgență, Sarmalele Reci, Zdob și Zdub cu Frații Advahov, Mike Vlahopol & The Crossroads, Bosquito, Fără Zahăr, Mărgineanu.

Program SingFest 2022:

Joi, 22 septembrie:

  • EMAA

  • Spike

Vineri, 23 septembrie:

  • Carla’s Dreams

  • Irina Rimes

  • Marius Moga live band

Sâmbătă, 24 septembrie:

  • Spitalul de urgență

  • Sarmalele Reci

  • Zdob și Zdub & Frații Advahov

  • Mike Vlahopol & The Crossroads

Duminică, 25 septembrie:

  • Bosquito

  • Fără Zahăr

  • Mărgineanu

Festivalul are ca principal scop revitalizarea spațiului cultural în mediul rural, prin captarea interesului contemporanilor, în special al celor care trăiesc la oraș, asupra valorilor și tradițiilor românești, intenționând să transmită, prin cultură, artă tradițională, meșteșuguri și dans, un puternic mesaj de reclădire a identității naționale și de recăpătare a entuziasmului de a trăi în România, ca tărâm al libertății, al toleranței și al credinței.

În cazul în care ți se face foame, food truck-urile partenere sunt pe aproape, alimentând cu bunătăți festivalul.
Muzica te va însoți zilnic începând cu ora 16:00, la fel ca și balonul cu aer cald cu care te poți plimba.

Organizatorii au propus și diverse activități în aer liber să nu te plictisești, iar în fiecare seară, după concerte va fi câte o petrecere susținută cu muzica selectată și oferită publicului de DJ cunoscuți.

(Jurnal)