AcasăActualitateDirectorul Spitalului de Urgență Giurgiu, Dragoș CHIVU, ne precizează care sunt secțiile...

Directorul Spitalului de Urgență Giurgiu, Dragoș CHIVU, ne precizează care sunt secțiile noului Spital ce va fi construit la Giurgiu și ce cadre medicale vor asigura serviciile adresate pacienților giurgiuveni…

La scurt timp după primirea informației privind demararea procesului de licitație pentru construirea noului spital județean, prin deschiderea oficială a ofertelor, l-am contactat pe managerul general al Spitalului Județean de Urgență, Dragoș Chivu, solicitându-i să ne ofere mai multe amănunte despre noua unitate spitalicească ce se va ridica la Giurgiu.

 

       

   Cei 6 ofertanți au venit cu firme conexe căci este vorba de un proiect de anvergură, în valoare de 40 de milioane de euro. Proiectul presupune atât construcție cât și dotare. Iar în rândul firmelor am recunoscut pe cele care se ocupă de aparatură medicală.

Noi, atunci când am făcut primele măsurători ale acestui proiect, am stabilit ca el să cuprindă și aparatură medicală de laborator, RMN, CT, pentru că, fiind vorba despre neurologie, este imperios necesar să ai așa ceva pentru investigații și, de asemenea, un sector de radio terapie.

Iar un lucru foarte important, ce ține de partea oncologică a Spitalului, proiectul mai presupune și o secție de oncologie cu 27 de paturi și îngrijiri paliative. În acest context, secția de neurologie, de 65 de paturi, se va muta complet acolo, cu dotările aferente.

Vor fi 3 sau 4 pavilioane. În consecință vom avea 50 de paturi pe oncologie, cu spitalizare continuă, din care 23 vor fi pe paliative și celelalte 27, pe secție, cât și alte 65 de paturi pe neurologie și 6 sau 7 paturi pentru spitalizarea de zi.

Întrebat care va fi personalul medical ce va acoperi serviciile medicale ale acestui nou spital, Dragoș CHIVU ne-a precizat:

„Parte din personalul medical pe care îl avem la acest moment, în care avem un compartiment de Oncologie, plus secția de Neurologie ce probabil va fi completată între timp cu alți medici, se vor muta acolo.

Oricum, în această perioadă susținem un examen de Neurologie din care sperăm să mai câștigăm câțiva medici. Dincolo de acest aspect, suntem conștienți că orice secție nouă, cu dotările aferente, va atrage personal de specialitate…Pentru că una e să muncești în condiții super și alta este să lucrezi într-un spital vechi, cum este secția de neurologie pe care o deține acum Spitalul județean. Este cu totul altceva să vii într-o secție în care vor fi rezerve de paturi și totul este nou…” – ne-a mai spus directorul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Dragoș CHIVU.

 

(Florian Tincu)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
17.7 ° C
17.7 °
17.7 °
66 %
4.5kmh
100 %
mie
17 °
joi
15 °
vin
22 °
sâm
22 °
Dum
22 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!