Deși mulți cârcotași se așteptau ca, în mandatul său, să nu reușească nicio realizare remarcabilă, iată că sorții au lucrat în favoarea directorului general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Fluviale (CN APDF) Giurgiu, Florian Velicu.
Într-o recentă discuție purtată cu acesta, Florian Velicu a precizat că, în curând, vom asista la o modernizare propriu-zisă și reală a Portului Giurgiu: atât clădirea istorică – ce va fi repusă în valoare – cât și o clădire nouă, modernă, ce va găzdui birourile Companiei.
„În Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Transporturilor a fost aprobat, săptămâna trecută, proiectul ce vizează modernizarea Portului Giurgiu, a tuturor danelor de acostare, atât de pasageri, cât și de marfă, un proiect în valoare de 26 de milioane de euro.
În următoarea etapă am în vedere să depun un proiect care să vizeze construirea unui nou sediu pentru APDF, modern, din sticlă, cum pot fi văzute în Occident, undeva, în spatele clădirii – monument istoric – proiectată de Saligny în 1888. Această clădire va intra într-un amplu proces de modernizare și de aducere a ei așa cum a fost gândită de către proiectant, la vremea respectivă, adică vom face un studiu istoric, împreună cu specialiști de la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu”, printr-o colaborare între APDF și facultate, de așa natură încât această clădire să își recapete valoarea de odinioară și valoarea pe care o merită.
Nu există nimic: nici expertiză, nici studiu istoric, nici relevee, nimic, niciun document! Cei de dinainte au tocat bani! Nu am pe ce să mă bazez, să zic că nu mai pierd timpul! NU! Am cerut de la Primărie să îmi dea un certificat de urbanism, să pun în siguranță turnul clădirii. Din cauza lipsei acestui studiu istoric și a acestei expertize, pierd. Aveam posibilitatea să accesez 200.000 de lei de la Ministerul Culturii pentru punerea în siguranță a monumentelor istorice, ca să pot pune în siguranță turnul, pentru că are o fisură de vreo 7-8 metri pe una din laturi și mi-e frică, că dacă se mișcă cumva pământul, cade!
Am găsit finanțare însă pe alte programe, dar asta înseamnă că trebuie să fac toate documentele, pentru că orice intervenție la clădire trebuie să aibă autorizație de construire, care implică expertiză, studiu istoric, relevee, plus o autorizație specială dată de Ministerul Culturii, de la acea comisie care se ocupă cu monumentele istorice. Ca să poți obține acel aviz, trebuie să ai toate acele documente, făcute dinainte. Lucrurile sunt în linie dreaptă, iar inamicul principal este timpul!”, ne mai spunea directorul general al CN APDF Giurgiu, Florian Velicu.
(Jurnal)