Începând cu data de 17 august 2021, comisarul șef Sorin Bugălă a fost împuternicit la comanda Postului de Poliţie Mihăileşti.  Iniţial pentru acest post ar fi fost preferat controversatul comisar şef de poliţie Vişenescu Petrişor Puiu, implicat în mai multe scandaluri în perioada în care a condus poliţia Mihăileşti.

De altfel, se pare că o bună bucată de timp, la Mihăilești se tot petrec fenomene ciudate, în sensul că numărul agresiunilor, al tâlhăriilor, a crescut ușor, semn că se cerea „o mână de fier” care să coordoneze poliția din localitate.

Dar, cine este Sorin Bugălă, comisarul șef care a preluat conducerea Poliției orașului din județul nostru? Pe lângă faptul că este absolvent la zi al Academiei de Poliție (așa scrie în CV-ul său, și culmea ar fi ca unitatea de pregătire a polițiștilor să aibă și grupe de „seral” sau, Doamne ferește, de „frecvență redusă”), este la rândul său un personaj controversat, apropiat al primarului Dan Păsat, condamnat la trei ani de închisoare pentru șantaj, ales  ca prim edil al comunei Bucșani la alegerile din septembrie 2020.

Iată ce scria, în 2011, publicația online adevarul.ro, despre relația celor doi:

Şeful Poliţiei din oraşul Bolintin Vale, cel de care aparţine localitatea de domiciliu a parlamentarului, este nimeni altul decât finul său, Sorin Bugălă. Acesta din urmă are obligaţia legală de a-l supraveghea pe Păsat să nu încalce restricţiile impuse de procurorii DNA, de a nu părăsi ţara. (…) Sorin Bugălă a refuzat să facă vreun comentariu asupra situaţiei în care se află naşul său, dar a spus că relaţia dintre ei a rămas aceeaşi. „Nu trebuie să spun cuiva care este relaţia dintre mine şi Dan Păsat. Nu e treaba nimănui şi n-am de gând să spun tuturor“, a spus Sorin Bugălă.  Cu toate că Ogrezeni face parte din jurisdicţia Poliţiei Bolintin Vale, Bugălă a negat că supravegherea lui Păsat intră în atribuţiile lui. „Nu e treaba mea să-l supraveghez. Să se ocupe poliţia din localitatea de unde stă. N-am eu treabă cu asta“, a mai spus Bugălă”.

Aceste declarații apăreau în februarie 2011, nouă luni mai târziu, pe 23 decembrie 2011, Bugălă era demis de la conducerea Poliției Bolintin Vale.

Un an mai devreme ( luna august 2010), aflăm, tot prin intermediul internetului, că același Sorin Bugălă, fin al lui Dan Pasat, „nășește” un interlop: Marin Constantin, zis “Marian Boxerul”, un interlop de şoc şi groază, devenit bodyguard  al lui Dan Păsat şi spaima locuitorilor din nordul judeţului.

Iată ce scriau ziarele, la un moment dat, despre relația celor doi, sub un titlu incitant: Locotenent al Mafiei PDL Giurgiu

Deputatul Dan Păsat a fost trimis în judecată de DNA pentru trei infracţiuni de şantaj şi pentru şapte operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o persoană o îndeplineşte în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau bunuri.

Potrivit DNA, în perioada octombrie-noiembrie 2009, Dan Păsat, sprijinit de Constantin Marin, i-a ameninţat verbal şi fizic, în mai multe rânduri, iar la data de 29 octombrie 2009, a exercitat acte de violenţă asupra unui număr de doi reprezentanţi ai firmei SC AGRO CLAS SRL Teleorman – ameninţări ce vizau integritatea fizică a părţilor vătămate sau a membrilor familiilor acestora – pentru a-i determina să semneze un contract de cesiune integrală a lucrărilor de aducţiune a apei din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu.

Păsat are 5 contracte încheiate în 2008 şi 2009 prin firma Prod Invest SRL cu Primăriile Bucşani, Valea Dragului, Vărăşti şi Bulbucata din judeţul Giurgiu în valoare de 7.575.131 lei.”

(surse: Puterea.ro, JurnalulNational.ro, Realitatea.net)

     În 2013, pentru munca depusă, Sorin Bugălă apare pe lista celor ce erau avansați în grad, la împlinirea a 191 de ani de la înființarea Poliției Române, alături de alți opt comisari, printre ei și Petrișor Vișenescu, cel care își dorise postul de conducere de la Mihăilești. Ambii figurau, la acea dată, colegi la Poliția pe care, opt ani mai târziu, și-au dorit să o conducă. Dar, cum nu există decât un loc de lider, în grații  a rămas Sorin Bugălă, ale cărui „pete” din trecut au cântărit mai puțin decât cele ale lui Vișenescu.

(Jurnal)