Lovitura de stat sau revoltă populară ?
ALEX M.STOENESCU: Vă rog să îmi permiteţi să vă citesc din lucrările altor istorici (…) Dumneavoastră şi toţi ceilalţi aţi ajuns la concluzia că a fost o lovitură de stat, după 27 de ani, datorită acestor istorici. Tratatul de politologie a Universităţii din Paris: „Evenimentele din România din anul 1989. Regimul Ceauşescu a fost răsturnat după o lovitură de stat condusă de comunişti care n-au părăsit puterea decât în 1996.” Dicţionarul Oxford, şi cu asta închei: „După lovitura de stat, Iliescu a stabilit noul regim confirmând, în urma alegerilor din 1990, o majoritate zdrobitoare de voturi. Ceea ce a minimalizat ruptura cu regimul Ceauşescu. Aparatul birocratic şi administrativ a rămas, în mare măsură, neschimbat, şi a continuat discriminarea împotriva minorităţilor naţionale. Fosta poliţie secretă a continuat să funcţioneze în calitate de securitate a statului. În 1990, preşedintele Iliescu a chemat de trei ori minerii în Bucureşti pentru a pune capăt brutalităţii demonstraţiilor studenţeşti şi a opoziţiei.” Deci Oxford explică direcţia de care vorbeaţi, direcţia pe care a luat-o România. Dacă vă consolează, vă pot spune următorul lucru: Avem o generaţie de tineri şi de maturi, de oameni politici aruncaţi în închisorile comuniste unde au stat 15-17 ani şi le-au distrus tinereţea în închisorile comuniste. Adevărul istoric a fost stabilit, urmează acum adevărul juridic, stabilit de o instanţă (…)
Diversiunea pusă la cale de Ion Iliescu: pe Ministerul de Interne flutură steagul legionar
DAN VOINEA: (…) Jurnalul acţiunilor de luptă din 13-15 iunie, unde generalul Şchiopu, care l-a consemnat pe preşedintele Iliescu pe ore în ziua de 13. Şi spun la ce oră a solicitat 100 de soldaţi să acţioneze, la ce oră a solicitat 12 tancuri să acţioneze în zona Ministerului de Interne. Mai tărziu, preşedintele solicită să se acţioneze cu gaze lacrimogene. Domnul general i-a recomandat preşedintelui să nu folosească armata, că nu era cazul. Domnul preşedinte insistă. Şi ceea ce m-a frapat la un moment dat este că Iliescu îi spune că pe Ministerul de Interne flutură steagul legionar, deci este o mişcare legionară, să se acţioneze ca atare. Începe diversiunea. L-am audiat, a venit cu trei avocaţi la mine. L-am întrebat cum a văzut Ministerul de Interne din Piaţa Victoriei. Ăla e pe Dâmboviţa, jos.
Şi, în felul ăsta, manifestanţii s-au dus la Ministerul de Interne. În Ministerul de Interne, în clădire, erau trupe de militari care aveau ordin să tragă dacă erau atacaţi, că erau în legitimă apărare. Acelaşi lucru ca la Revoluţie. Să pună cap în cap Ministerul de Interne cu Ministerul Apărării Naţionale. Aceeaşi diversiune. A încercat să o repete. Ştim că s-a întâmplat și după 22, se continuă şi în perioada mineriadelor. Nu ar trebui despărţite aceste cauze. Pentru că este o continuare a acestei represiuni împotriva celor care ar fi vrut o apropiere de zona asta, a statelor democrate, de zona asta capitalistă.
Ion Iliescu a raportat la Moscova tot ce se întâmpla la București!
Ce vreau să subliniez: în aceste dosare avem de-a face cu criminali de sistem. Nu avem de-a face cu criminali de drept comun. Sunt criminali de sistem. De ce s-a ajuns la infracţiuni împotriva umanităţii? Pentru că toate victimele de la Revoluţie, ca şi victimele de la mineriadă, sunt victime căzute sub puterea adversarului politic, a diversiunii. De asta se încadrează aici.
Şi apropo de ce aţi spus în legătură cu ruşii, o să vă spun lucruri noi, care nu se ştiu. Că într-adevăr, influenţa ruşilor în acele evenimente nu s-a limitat numai la câteva telefoane. A fost vorba de o raportare pe ore la ruşi a ceea ce se întâmpla în România. Şi eu am aflat întâmplător de la telefonistele de la Ministerul de Externe care şi-au făcut Asociaţie şi ele că au participat la Revoluţie. Şi eu le-am întrebat ce au făcut. Ele au spus că i-au făcut legăturile domnului Iliescu cu Moscova. El venea de la Palatul Victoria la minister să vorbească. Nu e vorba doar de telefoanele date din clădirea Comitetului Central. Se confirmă apropierea aceasta de ruşi care a început din anii 1950 practic.
Din dosarul ăsta am constatat că a fost de fapt o înăbuşire în sânge a celor care au ieşit în stradă împotriva regimului. Şi au rămas la putere. Nu s-a schimbat statul, ci titlurile pe care şi le-au luat după 89. Dar avem aceiaşi activişti. Asta e o revoluţie care are specificul ei. Ca lovitură de stat… Nu a ieşit Ion Iliescu împotriva lui Ceauşescu. În stradă, în Timişoara, au ieşit tinerii nemulţumiţi de regim. Deci ce au strigat tinerii în Timişoara? Libertate. Dictator pe Ceauşescu l-au făcut ai lui. În Timişoara nu s-a strigat asta.
FILIP TEODORESCU: Domnule, ştiţi ce strigau atunci, la Timişoara? Am fost acolo. „Vrem saloane, vrem bomboane pentru pom”.