Așa cum mai scriam în urmă cu puțin timp, comuna Florești Stoenești este un adevărat șantier, semn de modernizare continuă pe care primarul Dumitru Constantin și-o dorește neîncetat pentru locuitorii comunei pe care o gospodărește.

Astfel lucrările de reabilitare și extindere pe DJ 404, în comuna Florești – Stoenești sunt în plină desfășurare.

Dumitru Constantin ne declara: „Am depus cererea de finanțare prin PNRR, pentru construirea a aproape 8 kilometri de piste pentru biciclete în toate cele 3 sate ale comunei.
În cadrul acestui proiect se vor construi și două stații de încărcare a autovehiculelor electrice, valoarea totală eligibilă a proiectului fiind de 400.000 de euro”.

Sezonul de lucrări în infrastructura rutieră va începe în curând și în Palanca.

Tot în acestă perioadă parcul din Florești a îmbrăcat haine noi. Acesta a fost reamenajat pentru copiii din localitate, mai ales că vacanța de vară se apropie cu pași repezi iar aceștia vor avea mai mult timp să se bucure de copilărie și de joacă, în general.

Tot în această perioadă au fost montate limitatoare de viteză în zonele în care conducătorii apăsau mai tare pedala accelerației, încercându-se astfel evitarea evenimentelor rutiere nefericite.

Totodată, primarul comunei Florești- Stoenești lansează invitația de a participa la cea de-a cincea ediție a „Festivalului Florilor” ce se va desfășura la Florești și care va aduce o serie de invitați surpriză. Festivalul va fi reprogramat, deoarece, duminică, 29 mai, se anunță o vreme nu tocmai bună de stat la aer liber.

( Jurnal)