Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, nereguli privind transferul a peste 11 tone de deşeuri din plastic, care erau destinate unei societăţi de pe teritoriul Ungariei.

          La data de miercuri, 5 mai, în jurul orei 16:30, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în ţară, un control asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 47 de ani, încărcat cu deșeuri plastice.

        Întrucât au existat suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză,  polițiștii de frontieră au solicitat  un sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

         În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 11,4 tone de deşeuri din plastic, încărcate din Bulgaria , care aveau ca destinaţie o societate comercială din Ungaria.

          Procedând la verificarea documentelor de transfer, autoritățile au constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

         În consecință, autorităţile competente nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

(Jurnal)