AcasăActualitateDESCOPERIRE! Paracetamolul vă face insensibili la suferința celor de lângă voi!

DESCOPERIRE! Paracetamolul vă face insensibili la suferința celor de lângă voi!

 Paracetamolul este, fără dar și poate, unul dintre cele mai solicitate medicamente din România, respective în farmaciile din Giurgiu. Nu este însă extrem de folosit doar în țara noastră, ci și Europa, în special în Germania, paracetamolul fiind cel mai cumpărat medicament pentru alinarea durerilor de orice tip.

După mai mulți ani de studiu, cercetătorii americani de la Ohio State University și National Institute of Health au ajuns la concluzia că medicamentul are și un efect secundar nebănuit până acum.

Conform acestora, medicamentul reduce empatia ( n.red.- capacitatea de a recunoaște și, într-o oarecare măsură, de a împărtăși sentimentele  – cum ar fi tristețea sau fericirea–  care sunt experimentate de către o altă ființă, chiar dacă aceasta nu le exprimă explicit), în rândul consumatorilor.

 Practic, oamenii nu mai simt empatie pentru durerea altora. O posibilă explicație este dată de faptul că paracetamolul afectează acele zone ale creierului unui pacient, indiferent că simte durere sau își imaginează că o simte altul!

Paracetamolul poate reduce empatia, iar astfel de efecte sunt îngrijorătoare. Empatia este importantă. Dacă ai o ceartă cu partenerul și urmezi un tratament cu paracetamol, acest studiu arată că vei fi mai nepăsător față de sentimentele și suferința acestuia,” explică unul dintre cercetătorii de la Ohio State University, citat de publicația britanică Daily Mail.

Două experimente susțin ideea. La primul dintre cele două experimente au participat 80 de studenți. Jumătate dintre aceștia au luat paracetamol înainte de a participa la o întâlnire în care le erau expuse povești tragice.

Concluzia specialiștilor a fost că voluntarii tratați cu paracetamol au arătat mai puțină empatie față de victimele din povești, față de ceilalți studenți.

Cel de-al doilea experiment, la care au participat 114 persoane, a descoperit că pacienții care iau paracetamol sunt mai puțin deranjați de zgomotele foarte puternice.

Paracetamolul reduce durerea, dar și empatia pentru ceilalți care sunt expuși la zgomote deranjante. Acest studiu arată că suntem mai nepăsători la durerile celorlalți dacă luam acest medicament,” spun specialiștii.

În prezent, echipa de cercetători analizează efectele ibuprofenului, pentru a stabili dacă acționează similar cu paracetamolul.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
26.7 ° C
26.7 °
26.7 °
51 %
4.3kmh
9 %
Dum
39 °
lun
38 °
mar
34 °
mie
37 °
joi
25 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com