
Duminică, 27 mai, la Mânăstirea „Sfântul Ioan Rusul” din Slobozia a avut loc slujba de Rusalii, oficiată de Prea Sfinţia Sa Episcopul de Giurgiu, Părintele Ambrozie, împreună cu un sobor de preoţi. După terminarea acesteia, a avut loc şedinţa de constituire a Adunării Eparhiale a Episcopiei Giurgiu. În cadrul acestei şedinţe, deputatul Elena Dinu a fost propusă – şi aleasă – membru, pentru un mandat de 4 ani.
“În cuvântul meu, le-am mulţumit celor care mi-au acordat încrederea de a fi membru în acest organ deliberativ al Episcopiei Giurgiu şi i-am asigurat de întregul meu sprijin pentru realizarea proiectelor pe care Biserica le are pentru giurgiuveni.
Cu această ocazie, Părintele Arhimandrit Mihail Muscariu, Stareţul Mănăstirii Comana, a lansat o carte despre unul dintre lăcaşurile de cult cele mai frumoase din judeţul nostru, Mănăstirea Comana.
Felicitări celor doi Stareţi ai Mănăstirilor Comana şi Sfântul Ioan Rusul pentru implicare şi pentru că au transformat aceste două lăcaşuri în adevărate oaze de frumuseţe, linişte şi spiritualitate!
Vă invit pe toţi cei care nu aţi avut ocazia să ajungeţi în aceste două locuri frumoase, să nu ezitaţi să le vizitaţi!”, a scris, pe pagina sa de socializare, deputatul Elena Dinu.
(Jurnal)