AcasăActualitateDeputatul de Giurgiu Liliana Ciobanu cere salarii decente pentru cadrele didactice ...

Deputatul de Giurgiu Liliana Ciobanu cere salarii decente pentru cadrele didactice  

lili-c 

Deputatul independent de Giurgiu, Liliana Ciobanu, a avut un mesaj tranşant  cu prilejul Zilei Educaţiei, într-o interpelare parlamentară adresată ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, pe tema retribuirii deplorabile a profesorilor români.

„Ieri, 5 octombrie, am sărbătorit  Ziua Educaţiei, marcată la nivel naţional prin acordarea unei zile libere pentru elevi şi cadrele didactice. O aniversare mai degrabă festivistă, în buna tradiţie românească, şi mai puţin marcată de proiecte viabile de dezvoltare a învăţământului”, a subliniat parlamentarul giurgiuvean, în documentul oficial transmis conducerii MENCŞ.

Liliana Ciobanu a mai adăugat că profesorii din România sunt cel mai prost plătiţi din Uniunea Europeană, în timp ce dascălii din Luxemburg, Danemarca şi Austria au cele mai bune salarii. „Aceasta este realitatea, conform unui raport al Comisiei Europene. Documentul compară salariile profesorilor şi directorilor de şcoli din sectorul public din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi din Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Turcia, datele referindu-se la cadrele didactice, de la grădiniţă până la liceu. Potrivit studiului, în aproape toate ţările europene, salariile de bază brute pentru profesorii care debutează în această profesie sunt mai mici decât PIB-ul pe cap de locuitor. În acest ritm, salariile acestora nici măcar nu vor ajunge să se dubleze de-a lungul unei vieţi la catedră”, a accentuat deputatul Liliana Ciobanu.

În finalul interpelării, parlamentarul independent l-a întrebat pe ministrul Educaţiei care este strategia MENCŞ pe termen scurt şi mediu pentru a îmbunătăţi nivelul salarial al profesorilor români.

 Biroul de Presă al deputatului de Giurgiu Liliana CIOBANU

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
58%
0.6m/s
21%
lun
13 °
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!