Vorbind despre demersurile colegilor săi parlamentari pentru realizarea unor proiecte de reparații a drumurilor ce fac legătura între județul și Municipiul Giurgiu și o serie de alte localități importante, într-o recentă conferință de presă , deputatul Alexandru Andrei, ne-a vorbit despre lucrările la drumul rapid Giurgiu – București. Contactat ulterior la telefon parlamentarul giurgiuvean a făcut precizarea:
Odată cu venirea ministrului Răzvan Cuc la Ministerul Transportului, s-a deblocat proiectul DN 5 , în zona Adunații Copăceni, pe drumul de acces către București , pe segmentul de drum cunoscut ca București-Progresul. Lucrările la acest proiect au fost urgentate, lucrându-se masiv în ultimele 6 luni, urmând ca ele să fie finalizate până la sfârșitul acestui an. Alexandru Andrei ne-a vorbit și despre un alt proiect extrem de mult așteptat de către giurgiuvenii din municipiu cât și de toți cei care tranzitează Vama Giurgiu, este vorba despre șoseaua de centură a Municipiului. Această reparație a fost prinsă în bugetul Ministerului Transporturilor pentru acest an, dar din cauza unor probleme birocratice din Direcția Regională de Drumuri și Poduri București (DRDP), lucrările au întârziat – preciza deputatul Alexandru Andrei. Personal am făcut am o interpelare la Ministerul Transporturilor pentru a urgenta procedurile de scoatere la licitație a acestui proiect foarte important, așa cum vă spuneam, pentru Municipiu, ținând cont că este un segment de drum tranzitat de toți cei care ies sau intră în țară prin frontieră…urmând ca ulterior proiectul să fie urcat pe SEAP.
Deputatul Alexandru ne-a vorbit totodată și despre importanța proiectelor desfășurate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), pentru județul nostru. Trebuie menționat că județul Giurgiu a primit foarte mulți bani prin acest Program de dezvoltare rurală. Prin intermediul acestuia se va putea realiza ștergerea diferențelor accentuate dintre mediul rural și cel urban. Parlamentarii giurgiuveni , președintele Consiliului județean , Marian MINA, împreună cu primarul Municipiului, Nicolae BARBU, dar și ceilalți primari de comune, au contribuit la realizarea acestui important Program. În acest context, toate localitățile din județ vor primi cel puțin câte un proiect prin PNDL. Andrei Alexandru ne mai preciza faptul că prin PNDL 2 se vor șterge multe din decalajele existente până acum dintre comunele , respectiv satele județului Giurgiu și localitățile urbane.
(Florian TINCU)