Deputatul ALDE Giurgiu, Toma PETCU, despre adevărul ieșirii de la guvernare

0
210

În luna august, la scurt timp după rezultatele destul de proaste din alegerile europarlamentare, dar și ca urmare a refuzului celor de la PSD să nominalizeze un candidat comun, ales după negocieri, reprezentanții ALDE au anunțat ieșirea de la guvernare. Unii au spus, la vremea respectivă, că acest gest a fost „al unui copil mic și răsfățat, căruia i s-a luat o jucărie, și care, pentru a o obține la loc, se tăvălește pe jos, pentru a impresiona”.

Numai că, după cum declara în conferința de presă de vineri, 27 septembrie, liderul ALDE Giurigu, deputatul Toma Petcu, lucrurile nu au stat chiar așa.

Conform celor declarate de acesta, scena politică româneasc se confruntă cu o situație atipică și nemaiîntâlnită în ultimii 30 de ani, în care lucrurile normale nu mai sunt normale, iar anormalul stăpânește această scenă.

„Trebuie explicat de ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Am fost și sunt în continuare un puternic susținător al ieșirii de la guvernare, și al faptului că a trebuit, în această perioadă, să avem posibilitatea de a ne exprima din opoziție. Cât timp am fost la guvernare, din motive subiective, nu am reușit să ne spunem punctul de vedere și nici să ne aplicăm măsurile asumate prin programul de guvernare. Cred că decizia luată a fost una potrivită. Cu siguranță, la crearea guvernului, în 2016, era singura opțiune ca noi, împreună cu PSD, să guvernăm. Am fost acuzați de PSD că ne-au sprijinit să intrăm în Parlament. Nimic mai fals! Rezultatele sunt strict ale organizațiilor ALDE! Din contră, când au văzut că se apropie de 50%, au încercat să ne pună bețe-n roate, să nu mai facem noi, ca partid, pragul de a accede în Parlament!”, spunea Toma Petcu.

În aceste zile, se mai zvonește și că ALDE a trădat PSD. Dacă ALDE ar fi vrut să trădeze PSD, putea să o facă la constituirea guvernului în 2016, odată cu propunerea lui Iohannis, sau atunci când guvernele Grindeanu și Tudose au fost „trântite”, sau când puteau destabiliza PSD-ul și să îl scoată de la guvernare. Dacă ALDE ar fi avut o altă poziție față de PSD, acest partid era în opoziție încă de acum un an și jumătate, a mai precizat liderul ALDE Giurgiu.

„Am avut în ședințele de coaliție, discuții pe tot felul de aspecte, pe legi delicate, în care poziționările noastre au fost foarte puternice, reușind să anulăm unele modificări sau să aducem altele. Nu era normal să ieșim atunci public să ne exprimăm nemulțumirile, din contră. La alegerile europarlamentare, ați văzut rezultatul. Acesta a fost semnalul de alarmă pentru noi: era clar că electoratul are o nemulțumire, față de modul în care am guvernat, față de faptul că altele au fost prioritățile în acești doi ani și jumătate, și nu am reușit să ne facem vizibili cu măsurile asumate. Era clar că trebuia să se întâmple ceva în actul de guvernare. Era clar că guvernarea se afla pe un drum al pierzaniei, care ducea la rezultate mult mai proaste decât cele de la europarlamentare. Inițial, ne-am dorit doar o restructurare din temelii a guvernului, cu un program de guvernare rescris în totalitate, și un set de măsuri economice care să relanseze economia. Pierderile din Parlament – scurgeri de parlamentari – au dus la situații sensibile ale PSD-ului, cu 25 de parlamentari mai puțini decât la începutul mandatului”, a mai declarat Toma Petcu.

Întrucât premierul Viorica Dăncilă nu a avut curajul asumării, și a refuzat cooptarea la guvernare și Pro România, dar și ca urmare a micilor remanieri care „să dea bine la public”, culminând cu refuzul propunerii unui candidat comun PSD-ALDE-ProRomânia, au dus la decizia conducerii ALDE de a ieși de la guvernare.

Mai mult, Toma Petcu a precizat, în cadrul aceleiași conferințe de presă, că moțiunea de cenzură ce urmează a fi depusă în parlament de către liberali are toate șansele să treacă, Guvernul Dăncilă urmând, în aceste condiții, să părăsească Palatul Victoria în favoarea unui alt executiv, cel mai probabil format din partidele de dreapta, inițiatoare și semnatare ale moțiunii.

(Jurnal)