„Partenerii de guvernare au înţeles solicitarea PSD ca deciziile să se ia prin CONSENS, nu prin acţiuni unilaterale!
De altfel, mai multe iniţiative şi propuneri ale PSD sunt cuprinse în Pachetul 2 şi ne referim, în primul rând, la tăierea privilegiilor – o condiție de bază pentru reluarea discuțiilor din Coaliție.
Vor fi lămurite şi alte detalii în acest cadru politic al Coaliției – pe fiscalitate și pe administrație – iar deciziile finale vor fi luate prin #consens, așa cum a solicitat PSD și cum prevede Acordul politic semnat de partidele aflate la guvernare.
𝐏𝐮𝐧𝐜𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐏𝐒𝐃 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞 𝐫𝐞𝐠ă𝐬𝐞𝐬𝐜 î𝐧 𝐏𝐚𝐜𝐡𝐞𝐭𝐮𝐥 𝟐:
• Tăierea privilegiilor: pensiile speciale ale magistraților, reducerea membrilor din CA-urile companiilor de stat și a indemnizațiilor acestora, reducerea cu 30% a exceselor salariale din unele instituții de stat (ANCOM, ASF, ANRE), reorganizarea din instituțiile centrale etc.
• Menținerea și prioritizarea proiectelor de investiții la nivel local.
• Modificările la legea insolvenței, propuse de ministrul PSD al Justiției.
• Reforma din Sănătate promovată de ministrul PSD al Sănătății.
𝐂𝐡𝐞𝐬𝐭𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐟𝐢 𝐥ă𝐦𝐮𝐫𝐢𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐞𝐧𝐬 î𝐧 𝐂𝐨𝐚𝐥𝐢ț𝐢𝐞:
• Aspecte din domeniul fiscal – modalitatea de taxare a multinaționalelor pentru combaterea exportării profiturilor.
• Aspecte privind administrația publică locală ridicate de primarii tuturor partidelor, cu excepția USR.”
Deputat Marian MINA