„Guvernul DEMIS Bolojan nu mai poate rezolva nimic, cu atât mai puțin criza din Sănătate! Conflictul din sistemul sanitar NU s-a încheiat. Problemele au rămas iar cei care au provocat haosul încearcă acum să se agațe de funcții și să vândă iluzii.
Până și Sanitas a transmis public că va continua negocierile doar cu Parlamentul și/sau cu un nou guvern legitim, capabil să ia decizii.
Este o confirmare că actualul executiv și-a pierdut credibilitatea și capacitatea de a oferi soluții! Ilie Bolojan vorbește despre o nouă lege a salarizării, dar nu a depus nici măcar un proiect în Parlament. În schimb, cere încredere pe vorbe, în timp ce medicii, asistenții și întreg personalul din Sănătate așteaptă FAPTE.
PSD respinge orice variantă care ar însemna diminuarea veniturilor salariaților! O lege a salarizării trebuie să elimine nedreptățile, nu să le adâncească și nu să transforme oamenii care țin în viață sistemul medical în victimele unor experimente politice.
Iar când Ilie Bolojan și ministrul său al Muncii susțin că salariile nu vor fi afectate, în timp ce analize tehnice arat[ diminuări pentru anumite categorii de angajați, apare întrebarea firească: cine spune adevărul? Specialiștii sau propaganda politică?
România are nevoie de un guvern legitim, responsabil și capabil să construiască o lege a salarizării bazată pe dialog, echitate și respect pentru cei care muncesc, nu de un executiv demis care încearcă să-și prelungească artificial influența prin promisiuni fără acoperire!”



