În campania electorală pentru alegerile prezidențiale sunt angrenați toți social-democrații, fie că este vorba despre simpli membri sau de parlamentari. Un asemenea exemplu a fost dat de către deputatul giurgiuvean Elena Cristina Dinu care, alături de mai mulți membri ai echipei de campanie, au fost prezenți duminică, 27 octombrie, în comuna Izvoarele, pentru a prezenta locuitorilor comunei programul candidatului social-democrat, Viorica Dăncilă, dar și pentru a asculta ce au de spus oamenii simpli, referitor la politica românească.

„Împreună cu colegii mei din PSD Giurgiu, am continuat campania electorală pentru alegerile prezidențiale, astăzi (n.r. – duminică, 27 octombrie) în comuna Izvoarele alături de domnul primar Silviu Cazacu și echipa sa.
Entuziasm, încredere și o mare dorință de a ieși câștigători în aceste alegeri!”, a scris, pe contul său de socializare, deputatul Elena Cristina Dinu, la scurt timp de la întoarcerea din Izvoarele. 

(Jurnal)